Klaus Iohannis și Dan Barna, întâlnire scurtă la Palatul Cotroceni: Liderul USR PLUS a ieşit prin spate după 30 de minute

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întâlnire cu vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, la Palatul Cotroceni.
Filip Stan
07 sept. 2021, 16:33
Klaus Iohannis și Dan Barna, întâlnire scurtă la Palatul Cotroceni: Liderul USR PLUS a ieşit prin spate după 30 de minute

UPDATE: Întâlnirea s-a terminat după 30 de minute. Dan Barna a ieşit pe uşa din spate, fără să facă declaraţii. Liderul USR PLUS ar fi cerut un alt premier în locul lui Florin Cîţu, preşedintele ar fi declarat că nu are încă o soluţie la criza politică.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, la ora 16,00, o întâlnire cu vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, la Palatul Cotroceni.

Potrivit unor surse, Klaus Iohannis îi va propune lui Dan Barna un guvern fără Florin Cîțu, dar după congresul în care se va alege noua conducere a Partidului Național Liberal, adică după data de 25 septembrie.

De asemenea, Iohannis nu se va grăbi să accepte demisiile miniștrilor USR, sperând că va reușit să obțină, probabil, o eventuală împăcare. Șeful statului îi va propune lui Barna să meargă mai departe în coaliție, să renunțe la demisii ale miniștrilor USR PLUS în schimbul unui guvern fără Florin Cîțu.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru marţi dimineaţă, ora 11.00, pe tema moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS-AUR. Moțiunea de cenzură a fost blocată din nou. Nu a existat cvorum la Birourile Permanente Reunite.

Criza guvernamentală a fost generată pe 1 septembrie, după ce premierul Florin Cîțu l-a revocat pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susținând că acesta a refuzat să avizeze Programul de investiţii Anghel Saligny. Vicepremierul Dan Barna și Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS, au anunțat în seara de 3 septembrie depunerea la Parlament a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, denumită „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”.

Florin Cîţu, reacţie virulentă după ce moţiunea a fost transmisă la Guvern. „USR PLUS aplică metoda Dragnea. Depune moţiune împotriva propriului Guvern”
Același lucru a fost făcut și de AUR. Birourile permanente reunite au fost convocate în aceeași noapte, în regim online, pentru a lua act și a stabili calendarul moţiunii, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum și a fost amânată pentru a doua zi.

Nici pe 4 septembrie nu s-a întrunit cvorumul, astfel că Ședința Birourilor Permanente a fost amânată a doua oară, pentru ziua de 6 septembrie. Liderul de grup al deputaților USR-PLUS, Ionuț Moșteanu, a anunțat că de la ședința online au lipsit liderii PNL și PSD. Însă soarta moțiunii de cenzură a fost amânată și a treia oară. Ședința conducerii Parlamentului din 6 septembrie a fost suspendată tot din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PSD și mai apoi cei ai PNL au părăsit întrunirea. Totodată, echipa lui Florin Cîțu a solicitat amânarea cu două săptămâni, susținând că anumite semnături din moțiune „nu corespund” și că „nu sunt prezentate în original”. Astfel, s-a făcut o nouă convocare pentru azi, 7 septembrie.

Regulamentul activităţilor comune ale Senatului și Camerei Deputaţilor prevede că o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puțin un sfert din numărul total al parlamentarilor, se prezintă birourilor permanente, iar președintele Camerei Deputaților, în acest caz Ludovic Orban, trebuie să o comunice Guvernului în ziua în care aceasta a fost depusă.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Amendă de până la 1.000 de lei pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate. Ce obligații au aceștia
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România