ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Victor Ponta-Klaus Iohannis, prima dezbatere electorală. Cum s-au contrat cei doi

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi premierul Victor Ponta, candidat din partea PSD-UNPR-PC, au participat, marţi seară, de la ora 20.00, la dezbaterea televizată organizată de Realitatea TV înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

11 nov. 2014, 17:37
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Victor Ponta-Klaus Iohannis, prima dezbatere electorală. Cum s-au contrat cei doi

România TV vă prezintă cele mai importante declaraţii ale celor doi prezidenţiabili, în cadrul dezbaterii electorale de la Realitatea TV:

Despre votul în străinătate:

Victor Ponta: Scopul întâlnirii este vorba despre cum vedem echipa mea şi a domnului Johannis şi mai ales, vreau să ascultăm respect pentru toată lumea. Aseară am fost la un alt post din respect pentru telespectatori şi pentru jurnaliştii de acolo, azi am venit din respect pentru români şi pentru jurnaliştii de aici.
-Am alocat fondurile necesare pentru ca MAE să trimită oameni care să suplinească diplomaţi şi reprezentanţi ai partidelor ce ar putea lipsi. Pe 16 noiembrie, toţi cei din afara ţării vor putea să voteze şi toţi care vor respecta procedurile antifraude o vor face.
-Am în faţă un document – ştiam că mă văd cu dl. Johannis – în Germania au fost 5 secţii, conform cererii făcute de ambasadă. Câte credeţi că ar trebui să fie? oamenii care nu au putut să voteze au o cerere legitimă la BEC şi MAE să se organizeze condiţiile pentru a putea vota. Ce s-a întâmplat după aceea, o confiscare neruşinată a acestei probleme. Atunci vă citesc ce scrie ambasada noastră: „în Germania este permisă organizarea de secţii de votare doar la ambasade, consulate sau consulate onorifice”. 132 de persoane reprezentând ACL au lipsit din secţiile de votare din străinătate
Klaus Johannis: În afară de invitaia generică pentru dezbatere nu am primit nici un fel de detaliu legat de dezbatere. Domnule Ponta, aţi evitat cu mult succes să organizăm o dezbatere pe o platformă neutră. Domnul Rareş Bogdan, puneţi-mă în temă privind formatul acestei dezbateri, fiind vorba de o dezbatere cu o greutate foarte mare.
-Duminică, la 12, m-a sunat un prieten ce s-a dus să voteze la Munchen unde erau 1.000 de oameni. L-am rugat să aibă răbdare. După amiază mi-a spus că sunt 1.500, iar seara mi-a spus că la ora 21, 1.000 de oameni nu au putut votat. Domnul Ponta, aţi organizat alegerile în mod execrabil.
VP: Spuneţi-ne dv. cum trebuiau organizate alegeri
KJ: Aţi suprimat dreptul la vot al unor cetăţeni din diaspora şi la Paris şi la Londra. Aceste lucruri trebuia să le prevedeţi. Aţi ignorat cu rea credinţă alegerile şi mii de oameni au rămas afară seara, au fost bruscaţi cetăţeni români de către poliţiile altor state pentru că au cerut să voteze. Dv. trebuia să plecaţi acasă, nu dl. Corlăţean!
VP: În 2014, toţi cei care votează în diaspora completează un formular. Ce a greşit BEC a fost că a transmis ca acest formular să poată fi completat doar în faţa biroului secţiei de votare.
KJ: Trăim într-o ţară democrată, în care fiecare cetăţean are drept de vot!
-VP: O lozincă!
-Dl. Meleşcanu a discutat toate măsurile pe care legea le permite. Timp de o săptămână am vrut să vorbim despre planul de ţară. Ce-i important e că în România 18.500 de secţii de vot au votat fără nici un fel de problemă, iar în diaspora vor vota toţi cei care vor să o facă. Dacă se organizează cum trebuie, toţi vor putea vota.

Despre probleme românilor din diaspora

KJ: Sunt într-un fel impresionat că aţi reuşit să găsiţi mult timp pentru plimbări în Europa? Pe banii cui v-aţi dus acolo? De exemplu, vizita din Italia
VP: Din banii PSD. Avem facturile.
KJ: V-aţi dus degeaba acolo pentru că oricum aţi organizat prost alegerile. Pe omul care s-a dus să muncească în străinătate nu l-aţi convins. Cineva a făcut 400 km cu maşina să voteze şi nu a reuşit să voteze. E bine să ştiţi acest lucru. Degeaba le explicaţi cu Băsescu şi cu legea. Dv. răspundeaţi de organizare. Degeaba spuneţi că le-aţi organizat bine, faptele vă contrazic.
VP: Pe jumătate trebuie să-i dau dreptate, sunt 3,5 milioane şi au votat 160.000. Pe restul, nu i-a convins nici un candidat. Pentru românii din Moldova, Ucraina saa Serbia ei au nevoie să fie sprijiniţi să-şi păstreze identitatea. Pentru cei din UE, trebuie să discutăm cu oficialii europeni pentru a li se asigura respectarea tuturor drepturilor ca cetăţeni români.
KJ: Am trimis voluntari cu formulare pentru declaraţie cu toate că era treaba dv., nu a mea. Dv. sunteţi prim-ministru să rezolvaţi problemele, nu să le rezolvaţi.
-Când ne revedem cu primul-ministru o să-l rog să facă pentru Dumnezeu ceva şi să poată vota şi acei oameni.

Despre demiterea lui Bogdan Stanoevici

VP: Nu are nici o atribuţie în organizarea alegerilor.

Cine va fi vinovat dacă românii din diaspora nu vor reuşi să voteze

VP: Eu voi fi vinovat. Să fie dl. Johannis vinovat
VP: Sunt susţinător al votului prin corespondenţă şi al votului electronic în 2016. Ideea e să-l asigurăm în mod sigur fără risc de fraudă.

Despre funcţionarea instituţiilor din justiţie

KJ: În comisia de revizuire a Constituţiei s-a discutat despre chestiunea votului electronic şi a votului prin corespondenţă, PSD s-a opus categoric.

VP: De unde ştiţi? V-aş ruga să fiţi politicos ca în birou la mine. Umil şi politicos?

KJ: Vă rog să nu mă mai întrerupeţi. Există vreo iniţiativă privind votul prin corespondenţă?

VP: Conform deciziei CCR, nu se poate modifica legislaţia electorală cu 6 luni înainte de alegeri.

KJ: Am citit stenogramele comisiei, iar dv. şi PSD aţi fost împotrivă.

KJ: Ca preşedinte, voi garanta independenţa justiţiei şi statul de drept. În ceea ce priveşte DNA, CSM şi imunitate, putem constata că unele lucruri au mers bine, altele au mers prost. Cele bune sunt independenţa justiţiei, alta consolidarea statului de drept. DNA a scos la lumina zilei noi cazuri de corupţi. În ce priveşte ANI, eu sunt de părere că trebuie îmbunătăţit mersul lucrurilor. Sunt legi care au lacune, sunt legi care se contrazic. Este bine să fie consolidată ANI, iar legislaţia să fie unificată. În tema imunităţii, în Constituţie citim că preşedintele se bucură de imunitate. Eu cred că putem renunţa la asta. Preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât poate fi protejat un parlamentar. Şi în Parlament este nevoie să avem o schimbare a regulilor. Este revoltător că unii parlamentari nu pot fi anchetaţi pentru corupţie pentru că PSD votează împotriva urmăririi penale. Trebuie înlesnită întreaga procedură astfel încât parlamentarii să poată fi anchetaţi ca orice cetăţean.

VP: Eu pot garanta cu fapte. Actuala şefă a DNA a fost propusă de către mine, preşedinta ICCJ a fost votată şi de ministrul de Justiţie în CSM. Trebuie să scăpăm de demagogie. Vreau să-i amintesc dl. Johannis că în această situaţie sunt domnii Vosganian, Victor Paul Dobre. Domnul Chiuariu, condamnat definitiv, este al dvs. Akos Mora este al dvs. Dl. Johannis a vorbit de imunitatea preşedintelui.

KJ: La domnii Vosganian şi Chiuariu PSD a votat împotrivă. Toate acestea ne arată că trebuie să schimbăm legislaţia în materie. Trebuie să schimbăm Constituţia pentru că nu satisface nevoile anului 2014.

KJ: Preşedintele CJ Constanţa, Mehedinţi, Argeş şi mulţi alţii. Sunt unii dintre respectabilii pesedişti care au probleme cu legea, cercetaţi sau condamnaţi pentru diferite fapte de corupţie. În istoria PSD este şi un fost premier condamnat nu ştiu dacă este cazul ca dl. Ponta să-i enumere pe cei din PNL ce au probleme cu legea.
-Referitor la 2012, CCR a constatat că procedurile au fost legale.

Despre revizuirea Constituţiei privind imunitatea

VP: Eu ca preşedinte nu voi mai fi preşedinte de partid. Cred că voinţa preşedintelui nu este suficientă, cred că presiunea publică în ce priveşte imunitatea să fie înlăturat. Preşedinţii de CJ nu au imunitate de asta domnii Căncescu şi Uioreanu sunt în arest. Bănuiesc că vă mândriţi cu ei.
KJ: Parlamentarii ACL sunt dispuşi să voteze la vedere. Noi am dovedit buna credinţă în ultima perioadă. Parcurusl pe viitor, indepednenţa justiţiei este un bun câştigat. În ce mă priveşte pe mine, voi garanta acest parcurs. Dacă dv., dragi români, veţi alege greşit veţi da corupţii pe mâna justiţiei.

KJ: Cu premierul voi avea o relaţie instituţional corectă, fără nici un fel de îndoială
VP: Un jurnalist spunea că dacă dl. Johannis are nevoie de mine, dacă vrea să îşi pună în aplicare programul electoral. Pe de o parte, corupţia trebuie combătută nu doar la adversarii politici. Puteţi să-i rugaţi pe domnii Chiuariu şi Akos Mora să demisioneze din Parlament.
KJ: Eu voi colabora normal. Preşedintele şi premierul nu sunt puşi să se certe la TV, cum se întâmplă de doi ani

KJ: Dle Ponta, de ce aţi minţit pensionarii că le voi tăia pensiile?
VP: Sunteţi înconjurat de către cei care au tăiat pensiile şi salariile în 2010. Legile prin care au fost tăiate au fost semnate de către domnii Predoiu, Blaga. Aţi mai făcut 2 promisiuni: că anul viitor veţi aloca 6% din PIB şi pentru educaţie şi pentru sănătate, adică 10 miliarde de euro. De unde veţi face rost de ele?
-KJ: De ce i-aţi minţit că le voi taia pensiile?
VP: Pentru că asta veţi face!
KJ: De unde ştiţi ce voi face eu? CCR a dat o decizie şi nu a mai tăiat nimeni pensiile. Eu vreau să fiu preşedintele României autnci când vom vedea o economie fucnţională, cu un guvern PNL, care va scoate economia din recediunea în care aţi băgat-o dv. Cu un guvern PNL, pensiile vor creşte. Eu garantez că nu vi tăia niciodată pensii cât voi fi preşedinte. Fiţuica cu care PSD v-a speriat, dragi pensionari, a fost o campanie mizerabilă a PSD pentru că s-au folosit de o instituţie publică.

Despre Roşia Montană

VP: Parlamentul a decis că proiectul nu se va face, deci nu se va face. Dar trebuie să găsim soluţii pentru regiunile monoindustriale.

KJ: Aţi făcut o fixaţie pe familia mea. Vă legaţi de soacra mea, după ce aţi trimis oameni să-mi filemze părinţii în locuinţa de la mansardă din Wurzburg.
VP: N-am vorbit niciodată absolut nimic de familia dv.

KJ: Aţi făcut cea mai mizerabilă care s-a făcut vreodată în România.

Despre taxe şi impozite

KJ: Guvernul a introdus o serie de taxe şi impozite. Noi suntem de părere că singura cale de relansare economică este relansarea fiscală. Vom veni cu un plan ce are sens, cu reduceri de impozite şi taxe, cu reducerea graduală a TVA. Este o promisiune pe care pot să o fac. Când PNL va avea guvern în România, vom reduce taxele şi vom relansa economia. Cea mai mare evaziune fiscală este în zona TVA, de aceea am venit cu reducerea TVA. Com creşte colectarea cu 1 până la 2% din PIB pe an pentru a compensa relaxarea fiscală.

FMI a cerut ca România să nu pericliteze succesele de până acum în zona economiei

VP: Anul viitor vom avea 1,4% deficit. Anul acesta facem cu greu 2%. Dacă se doreşte reducerea TVA, e nevoie de creşterei de taxe.
KJ: Avem un guvern ineficient, ce nu a fost capabil să realizeze inveltiţiile propuse, a dat banii la primarii migratori. Guvernul nu a fost în stare să cheltuie banii pe care i-aţi avut. E cel mai prost rezultat pentru cineva care lucrează pe bugete. Eu lucrez de 14 ani cu bugete, nu de 2 ca dv.

VP: Inflaţia de 1,5%, creştere de 2,5%, şomaj în scădere la 6,7%, iar ştirea exactă este că dl. Tolosa a spus că România a fost făcut un efort mare.

KJ: Securitatea României şi faptul că suntem acum în situaţia cu complicaia geopolitică se datorează celor 3 piloni pe care s-a bazat politica externă a României care trebuie continuată. Nu trebuieă să reinventăm nimic: locul şi rolul nostru în NATO, în UE şi parteneriatul cu SUA. Trebuie să arătăm că suntem dispuşi să ridicăm bugetul Apărării la 2%. NU e nevoie de o axă cu China. Trebuie să dovedim că suntem serioşi şi pentru asta este nevoie de un preşedinte serios
VP: România trebuie să exercite un rol mult mai important pentru prietenii noştri din Moldova, să nu se schimbe la ei drumul proeuropean. Pentru Georgia şi Ucraina, Serbia, trebuie să fie prieteni ai noştri. Pentru aceste ţări, România este un model.
-Trebuie să găsim soluţia ca exporturile României să aibă o piaţă de desfacere. Dna Merkel merge o dată pe an în China, iar Chian este al treilea partener comercial al Germaniei. Independenţa enegetică a României faţă de Rusia este principalul meu proiect ca preşedinte în următorii 5 ani.

VP: NU aş fio candidat niciodată împotriva lui Crin Antonescu, ceea ce dl. Johannis a făcut. Am promis oamenilor să scăpăm lumea de regimul Băsescu.
KJ: USL s-a rupt pentru că PSD a vrut toată puterea şi PNL nu a vrut. Eu nu am vrut să vin în Guvern când lucrurile mergeau bine, am vrut să vin când lucrurile au mers prost. Aţi spus că aţi votat Ion Raţiu, apoi cu candidatul PNL. Pot să contez şi de data asta pe votul dv.?

VP: Un interior sunteti Traian Basescu. Si nu l-am votat niciodata pe Traian Basescu!

Klaus Iohannis a acceptat să intre în dialog direct cu Victor Ponta, după săptămâni întregi în care a refuzat sistematic invitaţiile premierului la o dezbatere electorală. După ce luni a refuzat invitaţia în studioul România TV, Iohannis a acceptat să se confrunte cu Ponta la un alt post TV, unde a fost prezent şi luni seară.

„Până astăzi, Victor Ponta m-a evitat cu succes. Nu a existat o dezbatere publică, nu există niciun semn că s-ar dori o discuţie pe această temă. În concluzie, las orgoliile mele deoparte şi ne vedem la ora 20,00, la Realitatea TV, într-o dezbatere televizată!”, afirmă Iohannis, într-un mesaj video postat marţi, în jurul orei 19.00, pe pagina sa de Facebook.

Klaus Iohannis, aşteptat cu găini de plastic de susţinătorii lui Ponta, în faţa unui post TV

Decizia lui Klaus Iohannis vine după ce în cursul zilei de marţi a fost ţinta ironiilor susţinătorilor lui Victor Ponta. În jurul prânzului aceştia au aruncat în curtea sediului ACL zeci de găini, vii şi moarte, care aveau la gât bileţele cu mesaje care subliniau „laşitatea” de care dă preşedintele PNL refuzând confruntările directe cu Victor Ponta. La Voluntari a fost organizat un protest la care manifestanţii au venit cu găini şi ouă, iar în faţa postului Realitatea TV, unde Victor Ponta îşi anunţase prezenţa la ora 20.00, sute de susţinători ai premierului au venit cu găini de plastic, transmiţând acelaşi mesaj privind „noncombatul” lui Iohannis.

Pe parcursul campaniei electorale, Victor Ponta a lansat în repetate rânduri apeluri la Klaus Iohannis să participe împreună la dezbateri televizate. Înainte de startul ultimei săptămâni a campaniei, premierul i-a transmis contracandidatului său că a acceptat invitaţii de la patru televiziuni de ştiri şi că se aştepta să nu fie invitat unic, ci să îl aibă în faţă pe Klaus Iohannis. Ponta a subliniat că este dispus să se confrunte cu Iohannis la oricare dintre cele patru posturi de televiziune, chiar şi numai la cele la care preşedintele PNL se simte „confortabil”, cum este Realitatea TV.