Alegeri prezidenţiale Franţa: Macron este creditat cu 59% din voturile electoratului. Le Pen are 41%

Alegeri prezidenţiale Franţa: Emmanuel Macron ar urma să fie ales preşedinte al Republicii cu 59% din voturi, pe 7 mai, împotriva lui Marine Le Pen (41%), arată două anchete citate de Reuters şi AFP, citate de news.ro.
Iulian Tudor
02 mai 2017, 11:19
Alegeri prezidenţiale Franţa: Macron este creditat cu 59% din voturile electoratului. Le Pen are 41%

Alegeri prezidenţiale Franţa: Emmanuel Macron ar urma să devină preşedintele Franţei cu 59% din voturi în turul doi – sondaje

Emmanuel Macron ar urma să fie ales preşedinte al Republicii cu 59% din voturi, pe 7 mai, împotriva lui Marine Le Pen (41%), arată două anchete citate de Reuters şi AFP.

 Potrivit unei anchete „Rolling” publicate luni şi realizate de Ifop-Fiducial pentru Paris Match, CNEWS şi Sud Radio, citată de Reuters, candidatul En Marche! (centru) pierde un punct procentual de la raportul precedent, de pe 28 aprilie, iar candidata Frontului Naţional (extrema dreaptă) câştigă unul.

Ancheta a fost realizată online, în perioada 27 aprilie-1 mai, pe un eşantion de 1.385 de persoane înscrise pe listele electorale, selecţionate dintr-un eşantion de 1.500 de persoane reprezentativ pentru populaţia franceză majoră, informează news.ro

Citeşte şi Alegeri prezidenţiale Franţa: Marine Le Pen, acuzată că a plagiat un discurs al lui Francois Fillon

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj, publicat marţi, realizat de Kanter Sofres-OnePoint pentru Le Figaro şi LCI, Macron ar învinge-o duminică pe Le Pen tot cu un scor de 59 la 41%, informează news.ro.

”Cu cinci zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, distanţa se strânge între cei doi finalişti, care erau creditaţi cu 61% şi 39% din sufragii în precedenta anchetă a aceluiaşi institut, realizată cu o săptămână înainte de primul tur”, constată Le Figaro, citat de AFP.

”Realizat pe jumătate după ralierea lui Nicolas Dupont-Aignan la Marine Le Pen, acest sondaj nu marchează o creştere a intenţiilor de vot în favoarea FN”, subliniază ziarul.

”Doar 41% dintre alegătorii lui Dupont-Aignan au intenţia să o susţină pe candidata FN, în timp ce 30% spun că că vor vota cu Macron, iar 25% că vor da un vot în alb, nul sau se vor abţine”, potrivit sondajului.

”Dintre alegătorii lui François Fillon, 49% intenţionează să voteze cu candidatul En Marche! – adică cu cinci puncte procentuale mai mulţi ca în sondajul realizat cu o săptămână înainte de primul tur, 29% cu candidata FN (cu un punct procentual mai puţini), iar 22% (cu şase puncte procentuale mai puţini) ezită între absenteism şi un vot în alb sau nul”, scrie Le Figaro.

Tot potrivit acestui sondaj, continuă ziarul, ”alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon urmează să voteze în proporţie de 52% cu Macron, cu două puncte procentuale mai mulţi decât înainte de turul întâi, dar 17% vor să voteze cu Marine Le Pen (cu şapte puncte procentuale mai mulţi)”.

Sondajul a fost realizat online în perioada 28-30 aprilie pe un eşantion de 1.539 de persoane înscrise pe liste electorale, după metoda cotelor.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Lamine Yamal, surprins în compania unui celebru model chiar înainte de despărțirea de Nicki Nicole! Nu e prima oară când sunt văzuți împreună
Capital.ro
TAXA auto care se înapoiază șoferilor. Se depune cerere la Administrația Financiară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai