Alegeri SUA 2024. Tot ce trebuie să știi despre scrutinul care decide șeful de la Casa Albă

Americanii decid, la 5 noiembrie, cine va fi noul președinte al SUA. Practic, se înfruntă, într-o luptă al cărei deznodământ este greu de anticipat, democrata Kamala Harris, care ar putea deveni prima femeie președinte a Americii, și republicanul Donald Trump, care a avut deja un mandat la Casa Albă, între 2017 și 2021. Față scrutinul prezidențial binecunoscut nouă, cel din SUA este atipic, diferit la multe capitole. Iată mai jos tot ce trebuie să știi despre cum este ales ”cel mai puternic om al planetei”, așa cum i se mai spune președintelui american.
Irina Dumitrescu
04 nov. 2024, 16:37
Alegeri SUA 2024. Tot ce trebuie să știi despre scrutinul care decide șeful de la Casa Albă

La urne sunt chemați, marți, peste 240 de milioane de cetățeni ai SUA. Peste 76 de milioane au votat deja, anticipat, până duminică, 3 noiembrie, notează news.ro, care preia o analiză a scrutinului realizată de BFMTV.com.

Sistemul de votare din SUA diferă substanțial de cel ”european”. Iată care sunt particularitățile lui.

Cum este ales președintele SUA

Șeful de la Casa Albă este ales prin sufragiu universal indirect, într-un singur tur de scrutin.

Alegătorii marchează pe buletinul de vot căsuţa corespunzătoare candidatului dorit şi vicepreşedintelui său. Ei pot vota pentru unul dintre principalii favoriți – Kamala Harris și Donald Trump -, dar există și alte variante, considerate ”marginale”, printre care candidata Partidului Verde, Jill Stein, și Robert Kennedy Jr, independent care îl susţine pe Donald Trump.

Votul popular are caracter indirect, pentru că președintele SUA este ales în mod direct de cei 538 de electori care alcătuiesc Colegiul Electoral. Votul electorilor, fie el și direct, este însă mai mult formal. De ce? Pentru că electorii, deși au libertatea de a vota pentru oricare dintre candidați, depun un jurământ prin care se obligă să pună ștampila pe cel care a luat majoritatea voturilor populare în statul respectiv.

Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre electori.

Cine sunt electorii care decid

Fiecare dintre cele 50 de state ale SUA are un număr de electori egal cu cel al reprezentanţilor săi din Congres (100 de senatori, câte doi din fiecare stat, şi 435 de membri ai Camerei Reprezentanților, distribuiţi în funcţie de populaţia statului). Așadar, sunt 535 de electori, la care se adaugă trei alocaţi capitalei Washington D. C., care nu are niciun reprezentant în Congres.

În acest an, cel mai populat stat din SUA, California, are 54 de electori. Cel mai puţin populate state, precum Alaska, Delaware şi Vermont, au fiecare câte trei electori. De la un scrutin la altul, aceste cifre se pot modifica, în funcţie de rezultatele recensământului.

Reprezentanţii alegătorilor în Colegiul Electoral sunt numiţi în mod diferit în fiecare stat. Ei sunt adesea aleşi locali sau sunt susţinători aleşi de partide.

Votarea în Colegiul Electoral se bazează pe principiul ”câştigătorul ia totul”. Asta înseamnă că acel candidat care obţine majoritatea voturilor într-un anumit stat câştigă, de fapt, toate voturile reprezentative alocate statului. Fac excepţie statele Nebraska şi Maine, unde electorii sunt alocaţi pe o bază proporţională.

Acest sistem înseamnă că un candidat poate câştiga cursa pentru Casa Albă fără a avea cel mai mare număr total de voturi la nivel naţional. Așa s-a întâmplat în 2016, când Donald Trump a fost ales preşedinte al SUA deşi contracandidata Hillary Clinton câştigase votul popular cu o marjă de două procente faţă de el.

Citește și Alegeri SUA 2024. Kamala Harris şi Donald Trump, finish la fotografie. Cum arată ultimele sondaje

Vot la urne și vor prin corespondență

Ziua de 5 noiembrie marchează, practic, sfârşitul votului popular. Este ultima zi în care alegătorii pot merge la urne, pentru că în 47 de state s-a votat anticipat de ceva vreme.

Secţiile de votare din SUA sunt deschise în avans, la ore care variază în funcţie de localitate. Acest lucru oferă flexibilitate calendarului electoral, mai ales că ziua alegerilor, a votului popular mai exact, este întotdeauna într-o marţi.

La 3 noiembrie, peste 51 de milioane de persoane votaseră deja.

Este posibil, de asemenea, ca americanii să voteze prin corespondenţă, adică fără să meargă la o secţie, ci prin trimiterea unui plic cu buletinul de vot completat. Şi în acest caz, fiecare stat îşi defineşte propriile proceduri.

În 2020, pe fondul pandemiei de Covid, tabăra Trump a criticat votul prin corespondenţă, considerând-o sursa principală a fraudei electorale denunțate.

Importanța statelor ”swing”

Timp de mai multe săptămâni, atenția generală a fost captată de așa-numitele state swing, state-cheie, care devin state ”roșii”, dacă sunt câștigate de republicani, sau state ”albastre”, dacă le revin democraţilor.

Anul acesta, sunt şapte state swing: Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania şi Wisconsin. Împreună, acestea dau 93 de voturi reprezentative.

În alegerile prezidenţiale din SUA, în care statele sunt de o importanţă vitală, rezultatul în unele dintre ele este dat de dinainte ca sigur. De ce? Pentru că, istoric, aceste state au fost câştigate de un anumit partid, cum ar fi California de democraţi sau Texas de republicani. În rest, lupta este strânsă și culoarea câştigătoare s-a tot schimbat la ultimele alegeri

Dintre statele susceptibile a fi câştigate în avans, Kamala Harris poate conta pe 183 de electori siguri şi 44 de electori probabili, faţă de 122 şi, respectiv, 95 pentru Donald Trump, potrivit site-ului de specialitate FiveThirtyEight, agregator al principalelor sondaje realizate în SUA.

Însumarea electorilor siguri și a celor probabili demonstrează, și ea, cât de strânsă se anunță lupta.

Citește și Rusia a atacat cu drone capitala Ucrainei. Au fost avariate clădiri şi linii electrice în Kiev

De ce rezultatele nu vor fi aflate imediat

Numărarea voturilor începe imediat după închiderea urnelor, astfel că este posibil să fie cunoscut rezultatul încă din seara zilei de 5 noiembrie.

În 2020 însă, a fost nevoie de peste trei zile pentru ca principalele media americane să anunţe victoria lui Joe Biden. Unul dintre principalele motive a fost creşterea numărului de voturi prin corespondenţă, care a încetinit procesul de numărare a voturilor. După cum subliniază The New York Times, acest proces durează mai mult timp pentru că presupune mai multe etape. În primul rând, se fac verificări suplimentare, pentru a se asigura că alegătorul nu a încercat să voteze şi în persoană. Apoi, cei responsabili cu numărarea voturilor trebuie să deschidă buletinele de vot, împăturite anterior de alegători, şi să le aplatizeze pentru a putea fi introduse într-un tabulator, spre a fi numărate.

Potrivit The New York Times, este de aşteptat ca anul acesta numărătoarea să dureze mai puţin decât la precedentul scrutin, pentru că, spre deosebire de scrutinul din pandemie, mai puţine persoane vor fi votat prin corespondenţă. Îm plus, secţiile de vot au dobândit mai multă experienţă, astfel că lucrurile ar trebui să meargă mai rapid.

Scrutinul prezidențial nu este singurul din 5 noiembrie

Alegătorii americani sunt chemaţi, tot în 5 noimebrie, să se pronunţe privind alte subiecte, începând cu alegerea membrilor Congresului. Vor fi reînnnoite toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi 33 dintre cele 100 din Senat. Aceste alegeri sunt deosebit de importante, deoarece componenţa Congresului ar putea facilita sau, dimpotrivă, îngreuna politicile viitorului preşedinte.

În mai multe state, buletinul de vot are mai mult de o pagină, deoarece este posibil să se voteze și alegerea unui secretar de stat, guvernator, procuror general ori judecător.

De pildă, statele Ohio şi Utah trebuie să aleagă şi membrii Consiliului de Educaţie, care este responsabil de gestionarea şcolilor publice de la grădiniţă până la liceu.

Alte alegeri ce vor trebui făcute, mult mai specifice pe plan local, se vor afla pe acelaşi buletin de vot. Printre acestea, votul pentru directorii serviciilor de transport sau şerifi.

DailyBusiness
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Clasament devastator! O companie low-cost preferată de români, în topul celor mai slabe linii aeriene
Capital.ro
Sportul românesc e în doliu. S-a stins un adevărat simbol. Boala a răpus-o prea tânără
Playtech.ro
Actul fără de care nu poţi face succesiunea, în 2025. Tot ce trebuie să ştii pentru a primi moştenirea
DailyBusiness
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
Adevarul
Cum sfidează nepotul lui Fidel Castro regimul de la Havana: „Eliberați diavolul”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
O nouă obligație pentru șoferi. Riscă să rămână fără permis
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul criminalului din Mureș. O femeie a fost reținută după o glumă pe TikTok
Cancan.ro
S-a aflat abia acum motivul pentru care Emil Gânj ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: 'El n-a suportat asta'
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Capital.ro
Taxă pentru pensionari. Se achită obligatoriu în toată țara. Ministrul Muncii a anunțat: Afectează veniturile a peste 1,7 milioane de români
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Când se dau voucherele pentru curent electric. Ministrul a dat vestea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine stinge lumina de la NASA? Despre cum dispar schimbările climatice din fața ochilor publici