Alertă meteo. Ninsori, lapoviţă şi furtuni cu descărcări electrice în mare parte a țării

Meteorologii au actualizat ultima informare meteo și anunță ninsori, lapoviță și grindină în mare parte a țării. Aceste fenomene sunt așteptate începând de sâmbătă dimineață până luni noapte. Vremea devine deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.
Filip Stan
02 apr. 2022, 11:18
Alertă meteo. Ninsori, lapoviţă şi furtuni cu descărcări electrice în mare parte a țării

Alertă meteo cod galben. În intervalul sâmbătă ora 10.00 – luni ora 3.00, în jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici, anunţă ANM.

Ninge ca-n poveşti la munte, zăpadă de peste jumătate de metru la Bâlea

În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină. Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.

Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

ANM a emis și două alerte Cod galben.

Prima, în vigoare sâmbătă între orele 10.00 – 21.00, anunță că vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Cel de-al doilea, de duminică ora 3.00 până luni la aceeași oră, informază că în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în zonele joase de relief din județele Maramureș, BistrițaNăsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

Prognoza meteo 2 aprilie. Furtuni în mare parte din ţară, ninsori la munte
Al doilea Cod galben vizează județele Mureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Neamț, Bacău, Harghita, Mureș, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

02.04.2022 ORA 10:00 – 03.04.2022 ORA 09:00

Vremea va fi ușor instabilă, iar valorile termice, deși în scădere ușoară față de ziua anterioară, vor continua să se situeze peste cele normale perioadei. Temporar înnorările se vor accentua îndeosebi spre seară și la începutul nopții când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 45…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 6…7 grade.

03.04.2022 ORA 09:00 – 04.04.2022 ORA 03:00

Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat cu intensificări pe parcursul zilei cu viteze la rafală de peste 55…65 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar noaptea temperatura aerului va scădea spre 3 grade.Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Ninge pe Transalpina

Ninge abundent pe Transalpina şi în zona montană Rânca, din judeţul Gorj, aşa încât utilajele de deszăpezire au acţionat încă de vineri pentru curăţarea zăpezii. Lucrătorii de la Drumurile Naţionale intervin în continuare cu utilaje cu lamă şi cu material antiderapant

„Pe DN 67C, între km 22 şi 34+800, a început să ningă abundent. Utilajele de deszăpezire acţionează cu lamă şi material antiderapant.În zonele joase, unde se înregistrează ploi, echipele DRDP Craiova monitorizează şi acţionează, unde este cazul, pentru asigurarea scurgerii apelor de pe partea carosabilă. Vă rugăm să circulaţi cu atenţie şi să adaptaţi viteza la condiţiile meteo!“, a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.  Un nou strat de zăpadă s-a depus şi îăn staţiunea Rânca, aflată la o altitudine de 1600 metri în Munţii Parâng.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT