ALERTĂ METEO pentru 29 de judeţe: Ger de crapă pietrele joi şi vineri. Temperaturile resimţite de MINUS 50 de grade Celsius

Joi şi vineri dimineaţă vor fi cele mai scăzute temperaturi din această perioadă. 29 de judeţe sunt sub cod portocaliu de ger, iar în restul judeţelor este cod galben de ger, ninsori şi viscol.
Romania TV
01 mart. 2018, 05:18
ALERTĂ METEO pentru 29 de judeţe: Ger de crapă pietrele joi şi vineri. Temperaturile resimţite de MINUS 50 de grade Celsius

Cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, cu temperaturi care vor coborî chiar şi la – 25 de grade Celsius, au fost înregistrate în această dimineaţă, iar Capitala şi 29 de judeţe se află sub cod portocaliu de ger până vineri seara. Pentru restul judeţelor – treisprezece – este în vigoare o atenţionare cod galben de ger însoţit de ninsori şi viscol. Şcolile din Capitală şi din opt judeţe vor fi închise în continuare toată săptămâna, iar în alte trei judeţe, respectiv Argeş, Tulcea şi Dolj, cursurile vor fi suspendate doar joi.

Harta temperaturilor resimţite joi dimineaţă

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de frig va persista şi se va intensifica pe parcursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger, mai ales dimineaţa şi noaptea. 

Treisprezece judeţe – Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj-Napoca, Arad, Timiş, Bihor, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare – sunt sub cod galben de ger, ninsori şi viscol, iar restul judeţelor sunt sub cod portocaliu de ger. 

”În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade”, a anunţat ANM. 

Meteorologul Gabriela Băncilă a precizat că joi şi vineri dimineaţă vor fi înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, în Bucureşti urmând să se înregistreze până la -19 grade Celsius.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea şi pe arii restrânse în Oltenia.

Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) şi până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul şi sudul ţării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. 

Şcolile din Capitală şi din opt judeţe rămân închise toată săptămâna; în alte trei judeţe, cursurile vor fi suspendate joi

Conform Ministerul Educaţiei, joi şi vineri, cursurile şcolare vor fi suspendate integral în Capitală şi în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Olt şi Teleorman. Şi în judeţul Giurgiu vor fi închise, în aceste două zile, toate unităţile de învăţământ, cu excepţia a cinci grădiniţe cu program prelungit din municipiu. 

De asemenea, în judeţele Argeş şi Dolj s-a decis suspendarea integrală a cursurilor, însă doar pentru ziua de joi, 1 martie. Şi în judeţul Tulcea, joi vor fi închise toate unităţile de învăţământ , cu excepţia grădiniţelor din municipiu.

În acelaşi timp, în intervalul 1-2 martie vor fi închise Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, care are are centrala termică defectă, şi liceul din localitatea Lădeşti (Vâlcea).

Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte