ALERTĂ METEO. Ploile strică planurile românilor de 1 MAI

PROGNOZA METEO. Meteorologii avertizează că în zilele următoare instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar de 1 Mai, când cei mai mulţi dintre români obişnuiesc să iasă măcar la iarbă verde, dacă nu pleacă într-o minivacanţă la mare sau la munte, vremea se anunţă ploioasă, ceea ce va da peste cap planurile petrecăreţilor.
Romania TV
27 apr. 2014, 12:40
ALERTĂ METEO. Ploile strică planurile românilor de 1 MAI

PROGNOZA METEO 1 MAI. Vremea va începe să se schimbe încă de luni, însă de marţi modificările vor fi semnificative. Instabilitatea atmosferică se va accentua şi vom avea parte de înnorări temporare şi ploi, care se extind marţi în vest şi sud. Şi în zonele de munte va ploua pe arii extinse, cantitatea de precipitaţii urmând să depăşească 15-20 de litri pe metru patrat, izolat fiind şi condiţii de grindină.

Miercuri vorbim de ploi abundente în Banat, Crişana şi Maramureş, dar şi la munte, în timp ce în celelalte regiuni precipitaţiile vor fi slabe cantitativ.

PROGNOZA METEO 1 MAI. Joi, pe 1 Mai, vremea nu va avea nimic în comun cu cea de anul trecut, când temperaturile au urcat şi până la 30 de grade. Contăm pe o instabilitate atmosferică accentuată în aproape toată ţara, pe fondul căreia vor cădea ploi însoţite de descărcări electrice.

PROGNOZA METEO 1 MAI LA MARE. Cei care şi-au făcut rezervări pentru a petrece mini-vacanţa de 1 Mai la mare ar face bine să îşi ia în bagaje şi umbrelele, deoarece sunt foarte mari şanse să plouă. În plus, de vineri temperaturile vor scădea cu câteva grade, în timp ce la sfârşitul săptămânii abia dacă se vor atinge 20 de grade.

Citeşte şi Vremea de 1 MAI. Cum va fi vremea de 1 MAI la munte, la mare şi în Bucureşti

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT