ALERTĂ METEO: Urmează două zile de ploi în toată ţara

Meteorologii au emis o alertă de ploi însemnate cantitativ pentru aproape toată ţara, care intră în vigoare pe 19 octombrie, ora 15.00.
Iulian Tudor
19 oct. 2015, 06:32
ALERTĂ METEO: Urmează două zile de ploi în toată ţara

În intervalul 19 octombrie, ora 15.00 – 21 octombrie, ora 15.00, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara.

Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40…50 l/mp.

Citeşte şi PROGNOZA METEO. Maximele depăşesc, luni, 20 de grade. De marţi se întorc ploile

PROGNOZA METEO. Marţi, cerul va fi noros şi va ploua în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde înnorãrile vor fi temporare şi ploile, mai ales averse, se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi seara şi noaptea. În Moldova şi Oltenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate, iar pe crestele înalte de munte precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã sau ninsoare. Vântul va sufla mai tare  în zona montanã şi, trecãtor, în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Dealurile de Vest şi 20 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. În Capitală cerul va fi temporar noros şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

PROGNOZA METEO. Miercuri, regimul termic se va situa în jurul mediilor multianuale specifice in aceasta perioada. În regiunile extracarpatice vor fi înnorãri temporare şi, îndeosebi în prima parte a zilei, va ploua în sud-est şi izolat în rest, iar în cele intracarpatice va fi cer mai mult noros şi, pe arii restrânse, se vor semnala ploi slabe sau burniţe. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile, neînsemnate cantitativ, vor mai fi şi sub formã de lapoviţã sau ninsoare. Izolat vor fi condiţii de ceaţã. Vântul mai are rabufniri intensificãri în zona montanã şi în sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade in Maramures si cel mult 17 grade in sudul Moldovei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT