Alertă METEO: Două zile de ploi şi vânt intens în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare referitoare la ploi moderate cantitativ în jumătatea de vest a ţării şi intensificări temporare ale vântului în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Filip Stan
04 mart. 2020, 03:54
Alertă METEO: Două zile de ploi şi vânt intens în toată ţara

În intervalul 3 martie, ora 18:00 – 5 martie, ora 6:00, la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi şi în cele centrale, temporar va ploua şi, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase şi montane, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi pe arii restrânse 30-35 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi se vor semnala descărcări electrice.

La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură cu viteze ce vor depăşi 50-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h.

Intensificări temporare ale vântului vor fi pe parcursul zilei de marţi în regiunile vestice şi la munte, iar miercuri şi în cele estice şi sud-estice.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Dinamo, transfer din Spania. Fundașul central de 26 de ani a ajuns în cantonamentul din Polonia! Exclusiv
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Prima schimbare la buletinul electronic după valul de reclamații. Ce documente nu vor mai fi cerute cetățenilor
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?