„Alertă specială” în Japonia, din cauza unui taifun care ameninţă centrala Fukushima

Puternicul taifun Man-yi traversa luni dimineaţa sudul Japoniei, cu ploi "fără precedent" în mai multe regiuni plasate "sub alertă specială", iar centrala de la Fukushima se pregătea să înfrunte acest fenomen violent care a lăsat în urmă dispăruţi, răniţi şi pagube, în vest, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
16 sept. 2013, 06:09

Taifunul, al 18-lea din acest sezon în Asia, s-a abătut luni asupra insulei principale, Honshu, la nivelul prefecturii Aichi, în partea central-sudică, la ora locală 7.40 (1.40, ora României), a anunţat Agenţia de Meteorologie.

El era însoţit de rafale puternice de vânt, de până la 160 de kilometri pe oră, şi de ploi calificate în anumite locuri ca „teribile”, pe un perimetru extins.

„Alerte sepciale” de nivel maxim au fost emise de către Agenţia de Meteorologie în mai multe regiuni, inclusiv în fosta capitală imperială Kyoto (vest), din cauza unui nivel de „precipitaţii care nu a mai fost întâlnit vreodată”.

Luni dimineaţa, trei persoane erau date dispărute în vest, iar alte 29 au fost rănite, potrivit postului de televiziune NHK. Zeci de case au fost inundate sau avariate de alunecări de teren.

Apeluri la evacuare au fost lansate în total pentru peste o jumătate de milion de persoane, în mai multe regiuni din sud-vest, inclusiv în provinciile Kyoto şi Osaka.

Estul ţării aştepta, de asemenea, ploi, luni dimineaţa, Tokyo spre prânz, iar la începutul după-amiezii regiunea Fukushima, unde se află centrala avariată de un tsunami pe 11 martie 2011, foarte vulnerabilă din această cauză. Un nivel excepţional de precipitaţii sunt aşteptate şi acolo.

Exploatantul, Tokyo Electric Power (TEPCO), a anunţat duminică faptul că a consolidat echipamente considerate cruciale, cum ar fi conducte de apă pentru răcirea reactoarelor sau pompe, iar patrulele de supraveghere au fost sporite.

Există temerea că o intensificare a ploilor ar putea creşte cantităţile de apă radioactivă, deja importante, care s-au infiltrat în subsolul complexului atomic aflat în pericol.

Muncitori au început deja să pompeze apa de ploaie care s-a acumulat duminică în jurul rezervoarelor pline cu lichid cu cesiu, tritiu şi stronţiu care, potrivit măsurătorilor efectuate în cadrul prelevări în diverse zone vizate, au fost deja contaminate, uneori în grade foarte ridicate.

Grupurile de transport aerian şi feroviar au anunţat o reducere a nivelului serviciunlui asigurat.

Cel puţin 300 de zboruri interne vor fi anulate luni, în special cu plecare de la Tokyo. Vor fi reduse şi legături asigurate de trenuri, dintre care o parte sunt linii de mare viteză. Luni este însă zi liberă, ceea ce ar urma să conducă la evitarea unor consecinţe grave la orele de vârf.

Anul acesta Japonia a fost relativ ocolită de taifunuri, dar ploi puternice au provocat numeroase pagube în august, în vest, în timp ce estul s-a confruntat cu un val de căldură uscată care s-a soldat cu 350 de morţi (persoane în vârstă) şi a cauzat îngrijorări cu privire la rezervele de apă, în special la Tokyo.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Controversă în direct la TV după eliminarea lui Ricardo Matos în FC Argeș – Petrolul! Concluzia specialistului Fanatik în arbitraj
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România