Alexandru Arşinel, declaraţii cutremurătoare înainte de tragerea cortinei: „Noi, românii, iubim morţii”

Actorul Alexandru Arşinel a murit la vârsta de 83 de ani, fiind internat la terapie intensivă la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unor surse medicale.
Alina Costache
29 sept. 2022, 20:47
Alexandru Arşinel, declaraţii cutremurătoare înainte de tragerea cortinei:

Actorul Alexandru Arşinel a muri, dar era convins că moartea nu-l va da uitării din memoria românilor. „Moartea poate să însemne un eveniment. De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, se iartă lucrurile, hai să zic amintirile mai puțin plăcute. Se creează o stare nostalgică față de ce a realizat, creat, ce păcat că nu-i mai aud vocea, că nu pot să-l văd, și așa mai departe. Din punctul acesta de vedere, noi, românii, iubim morții”, spunea Alexandru Arșinel în cadrul unui interviu acordat DCNews.

Memoriile lui Alexandru Arșinel. Momentele de groază prin care a trecut actorul, la începutul carierei

Director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, Arşinel a jucat în filme şi piese de teatru de comedie, fiind cunoscut pentru lunga colaborare Stela Popescu.

Potrivit medicilor de la Spitalul Universitar, „în această seară, marele actor Alexandru Arşinel, s-a stins din viaţă în urma unei lungi suferinţe. Domnul Alexandru Arşinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi de o săptămână se afla în secţia de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti transmite condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”.

Alexandru Arşinel a murit. Duetul de aur Stela-Arşinel îşi va relua reprezentaţiile în ceruri. Cum a evoluat Alexandru Arşinel de la copilul timorat şi plin de complexe din Dolhasca până la actorul uriaş care juca cu casele închise

Actorul era internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat pentru News.ro surse medicale. Ulterior, reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că Alexandru Arşinel a fost transferat în secţia ATI, „având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă”.

Luna trecută, actorul fusese internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate. Anul trecut a fost operat pe inimă iar în urmă cu 9 ani a făcut un transplant renal. Avea şi diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială.

Ultima dorinţă a lui Alexandru Arşinel. „Despre mine, peste ani și ani, aș vrea să se știe un singur lucru!” VIDEO

Alexandru Arșinel  s-a născut pe  4 iunie 1939, la Dolhasca, județul Suceava.

Încurajat de mama sa, s-a prezentat la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de marele Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator. A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière… Avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care durează de peste 55 de ani.

La absolvirea facultății, promoția 1962 – Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei – a pleacat la Târgu Mureș unde se deschidea secția română la Teatrul Maghiar.

În 1964,  a dat concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, a jucat alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu – Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin – Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian. Este directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din 1998.

A avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim: Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000); Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor – “Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004), Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei ‘Actualitatea Muzicală’ a UCMR (2008), Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010), Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP, Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010, Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010), Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012), Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.

Actor de teatru și film, Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” – 1962, „Cerul începe la etajul trei” – 1967, Ultimele zile ale verii (1976), ‘Ana și hoțul” – 1981, ‘Ca-n filme – 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine’ – 1987, ‘Miss Litoral – 1990, ‘Băiatul cu o singură bretea –1991, ‘A doua cădere a Constantinopolului – 1994, ‘Paradisul în direct’ – 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” – 2001, ”’Războiul sexelor’, 2007 – 2008 sau ‘Toată lumea din familia noastră’ – 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, “Femeile care ucid bărbații” de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.

A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale – ‘Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță’ sau ‘La mulți ani viață!’. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones (cântăreț) sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai. Alexandru Arșinel  declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. ‘Îl haleam pe Sinatra!” – mărturisea artistul într-un interviu. „Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (…) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși.

A fost desemnat Cetățean de Onoare al judetului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Ce impozit plătește Simona Halep pentru vila evaluată la 600.000 de euro. Suma este mai mare după ultimele majorări de taxe
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Certificatul de moștenitor în 2026: cum îl obții, ce acte sunt necesare și ce pași urmează pentru recunoașterea drepturilor
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la vânătoare. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Radu Naum a fost student la ”facultatea de macarale și excavatoare”: ”Voiam să fiu ca taică-miu, dar el a zis: «Peste cadavrul meu!»”
MediaFlux
Persoanele fizice vor fi obligate să emită e-Factura. Ce venituri trebuie declarate, conform deciziei Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil