Alexandru Cumpănaşu a fost iar la Parchetul General: „Eu vreau să fie prinşi. Incertitudinea te omoară!”

Alexandru Cumpănașu a mers luni la Parchetul General pentru a depune o nouă plângere penală și noi documente și probe în ceea ce privește ancheta de la Caracal.

19 aug. 2019, 11:12
Alexandru Cumpănaşu a fost iar la Parchetul General: „Eu vreau să fie prinşi. Incertitudinea te omoară!”

Alexandru Cumpănașu a ieșit nervos de la Parchetul General, acolo unde a mers să depună o nouă plângere care conține informații noi în cazul Caracal. Cumpănașu acuză că acheta privind clanurile de la Caracal e tergiversată în mod intenționat.

„Eu vreau să fie prinși. Problema mea este unde este adevărul. Cred că pentru foarte mulți oameni. Nici ce s-a întâmplat inițial nu știm. Ce s-a dispus față de aceste animale care au intervenit la Caracal și ce se întâmplă cu această rețea din jurul lui Dincă. Părinții sunt într-o situația din ce în ce mai grea. Incertitudinea te omoară”, a declarat Cumpănașu.

”Am venit la Parchet să aduc noi elemente pentru cazul de la Caracal. V-am spus că am depus deja cele 60 de pagini la plângerea inițială și între timp au venit multe alte informații pe care le-am filtrat și le-am adus. Despre ceea ce se întâmplă în județul Olt și legăturile cu Dincă. Sunt multe informații despre legături cu alte județe din România. Sunt și informații, pe care sunt obligat să le predau și pe acelea, legate de alte persoane, victime din alte județe. Este absolut incredibil ce se întâmplă în țara aceasta. Sunt cazuri de tinere din licee, racolate, m-au rugat să depun această plângere în numele lor. Cred că Parchetul General are obligația să facă lumină în aceste cazuri”, a precizat Alexandru Cumpănașu în cadrul unei declarații de presă. 

Solicitări către procurorii DIICOT 

”Procurorii DIICOT nu ne-au mai comunicat nimic, dar asta nu înseamnă că nu voi face eu solicitări către procurorii DIICOT. Înțeleg confidențialitatea unei anchete, mai ales dacă se concentrează și pe partea de crimă organizată, dar în același timp cred că anumite acte procedurale pot fi comunicate și către părți și către opinia publică. Nu este normal să nu știm nimic din ceea ce se întâmplă.Din ce știu eu, și sper să am dreptate, victimele din 2012 din acel caz de răpiri, de violuri, în care 10 polițiști, cel puțin, erau implicați și întrețineau relații sexuale cu minore, vor fi reaudiate. Sunt absolut convins că există o legătură între cele două. Cred că Dincă și asociații lui, scuze pentru această ironie, sunt implicați până în dinți în cazul de atunci. De aceea cred că este și efortul acesta disperat de a ne duce pe alte piste… este greu de crezut că sunt atât de multe persoane care răpesc și care practică prostituția. Sunt sigur că este o legătură”, a susținut Alexandru Cumpănașu. 

În cadrul unei declarații de presă Alexandru Cumpănașu a vorbit și despre expertiza ADN internațională pe care doresc să o trimită în cazul Alexandrei Măceșanu. 

”Am fost cât se poate de decent cu cei de la INML și am spus că nu îi acuzăm de nimic, că așteptăm rezultatul, dar încep să mă cam calce pe nervi. Adică în patru zile ne comunică un rezultat, în care ne spun că Alexandra e decedată și de atunci au mai trecut încă 15 zile în care nu au fost în stare să facă un raport. Pentru a putea să facem această expertiză internațională DIICOT are nevoie de raportul final al INML. Până astăzi, DIICOT, pentru că i-am contactat, nu l-au primit. Astfel că nu pot să demarez împreună cu familia trimiterea spre expertiză internațională a rămășițelor presupuse a fi ale Alexandrei. Concluzia mea e următoarea: băi fraților, voi cei de la INML ce faceți? Adică pe bune? Sunteți extrem de harnici…”, a declarat Alexandru Cumpănașu. 

Ancheta de la Caracal a intrat în cea de-a patra săptămână.