Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe: „Premierul se poate investiga pe el însuşi”

Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe. Fostul ministru îl contrazice pe premier în legătură cu programul de capitalizare a Băncii Internaţionale de Investiţii (BII).

13 iul. 2021, 20:03
Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe: „Premierul se poate investiga pe el însuşi”
Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe: Premierul se poate investiga pe el însuşi

Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe. Fostul ministru spune că programul BII a fost deja aprobat de Guvern, iar Florin Cîţu, în calitate de ministru al Finanţelor, a avut la dispoziţie tot anul 2020 pentru a-l denunţa, dar nu a făcut-o.

Alexandru Nazare a luat foc după ce Florin Cîţu a anunţat controale la Ministerul de Finanţe

Citeşte şi Alexandru Nazare aruncă în aer vistieria lui Cîţu: Am transmis chiar cu o zi înainte de demisie o analiză

”Premierul a anunţat că deschide o investigaţie să vadă cu cine m-aş fi sfătuit când am transmis draft-ul (ciornă) memorandumului BII la Guvern. În primul rând, nu l-am transmis la Guvern, ci mai întâi la Ministerul Afacerilor Externe pentru analiză. Susţin investigaţia şi îi ofer câteva elemente, evident cât pot să spun, fără să aduc atingere imaginii României şi partenerilor strategici. Am transmis mai întâi informal schiţa de memorandum la Ministerul Afacerilor Externe. Nu am trimis spre avizare la MAE înainte să primesc un acord informal. Cu cine m-am consultat? Evident, cu reprezentanţi MAE şi cu partenerii strategici ai României.

De altfel, salut demararea „evaluării” la Ministerul de Finanţe, care mai nou s-a transformat în anchetă! Şi pentru că nu există „întârzieri în proiecte importante pentru viitor” şi altceva efectiv nu s-a găsit, au ales să dea, pe surse, direct de la cabinetul Premierului, draft-urile unor documente sensibile, doar cu scopul de a face anumite asocieri de imagine, care să stângă controversă legată de remanierea mea. În primul rând, programul de capitalizare al BII a fost aprobat deja de Guvernul României şi prevede o contribuţie a ţării noastre de 14 milioane de euro platibili în trei tranşe între 2021-2023. Dacă era cu adevărat o problema această participaţie la BII, ministrul de finanţe Florin Citu a avut tot anul 2020 la dispoziţie pentru a denunţă prezenţa României în BII şi nu a făcut-o. Aşadar, premierul se poate investiga pe el însuşi în acest caz”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Citeşte şi Alexandru Nazare, despre cum a refuzat să fie pionul lui Cîțu și demascarea coaliției: „Premierul a spus că nu este adevărat. Orban știa”

Nazare a mai spus că ”România este cel mai important beneficiar al finanţărilor BII, cu o pondere de 20% în valoarea investiţiilor active”.

”În ceea ce priveşte instrumentele de datorie, România are o pondere de 28%. Investiţiile BII care vizează România în derulare sunt în valoare de 255 mil euro, cele în curs de aprobare sunt în valoare de 130 mil euro. Toate acestea au impact direct asupra dezvoltării economice a României. Decizia privind plăţile efective, care este urmarea celei privind capitalizarea, se ia tot de către Guvernul României, cu aprobarea Preşedintelui şi a Parlamentului României. Premierul nu are ce decizie să anuleze, pentru că decizia nu a fost vreun moment luată, ci urmă să fie discutată în Guvern, după obţinerea unui aviz de la Ministerul Afacerilor Externe.

De altfel, se cunoaşte faptul că, în precedenta sa calitate de ministru de finanţe, Florin Citu ar fi spus că nu are obiecţii tehnice asupra Memorandumului, că din punctul de vedere al finanţelor publice nu sunt probleme, dar că nu ar vrea să aprobe o chestiune asupra căreia s-ar fi opus când era în opoziţie. Premierul ar fi menţionat că primea multe like-uri şi share-uri atacând public pe subiectul BII, atunci când era în opoziţie”, a adăugat fostul ministru de Finanţe.

Reamintim că premierul a anunţat că România nu va participa la majorarea de capital a Băncii Internaţionale de Investiţii, întrucât nu are nimic de câştigat.

”Sunt total neplăcut surprins să văd acest memonandum semnat de fostul ministru”, a declarat premierul, precizând că va investiga ”cine a decis că e bine pentru România să investească milioane de euro într-o bancă a ruşilor”, a precizat Cîţu.