Alexandru Rafila consideră că acordul dintre MAI şi BOR este riscant pentru sănătatea publică

Președintele Societății Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a declarat faptul că acordul încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhie va duce la situații greu de gestionat și imprevizibile.   
Romania TV
15 apr. 2020, 19:12
Alexandru Rafila consideră că acordul dintre MAI şi BOR este riscant pentru sănătatea publică

Alexandru Rafila susține că va exista o anumită aglomerare în noaptea de Paști, însă autoritățile trebuie să facă tot posibilul pentru a  evita contactul dintre cetățeni, deoarece aceasta este principala modalitate de transmitere a bolii.

Citește și: Încă zece oameni au murit din cauza infectării cu coronavirus. Bilanţul morţilor a ajuns la 372

”Sigur o să existe o anumită aglomerare în noaptea de Paşti, dar asta cred că nimeni nu se îndoieşte, dar asta nu înseamnă că şi trebuie să o încurajăm pentru că vârful la care vom ajunge, oricât de înalt va fi el, câte cazuri noi vor fi înregistrate în fiecare zi, depinde de cât de mult reuşim să ne reţinem să avem aceste contacte apropiate care sunt până la urmă principala modalitate de transmitere a bolii” , susține medicul.

De asemenea, Alexandru Rafila consideră că măsura prin care polițiștii vor aduce lumina cetățenilor este una riscantă, dar și că există riscuri pentru sănătatea publică.

”Măsurile astea administrative, am văzut prin intersecţii, la scările de bloc, veneau nişte persoane de la Ministerul de Interne şi aduceau Lumina şamd, mie mi se par greu de gestionat şi imprevizibile, pentru că gândiţi-vă doar la ieşirea dintr-o clădire când coboară 10 sau 100 de persoane şi se înghesuie ca să primească respectiva Lumină. Cred că nu a fost în armonie cu ceea ce am discutat noi, iar riscurile pentru sănătatea publică sunt evidente” , a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a mai declarat că vârful pandemiei de coronavirus din România ar putea fi după sărbătorile pascale.

“Discursul pe care l-am avut eu şi alţi colegi de-ai mei a fost următorul: depinde foarte mult de cum ne comportăm fiecare dintre noi, dar apreciem că undeva la o săptămână, 10 zile după Paşti”, a spus Rafila.

De asemenea, acesta a mai precizat că după perioada 25 aprilie – 1 mai autorităţile vor vedea dacă se va înregistra o creştere vertiginoasă a numărului de cazuri.

“Suntem pe o zonă de platou pentru că avem în jur de 300 de cazuri noi zilnic, cu mici variaţii, am avut săptămâna trecută o zi când am avut aproape 550 de cazuri, dar în rest această fază de platou aparent arată un soi de stabilizare a situaţiei, dar nu pot să afirm că va rămâne aşa. Aşteptăm perioada 25 aprilie – 1 mai să vedem dacă ne aflăm în zona aceasta de platou sau vom asista la o creştere vertiginoasă a numărului de cazuri”, a mai declarat Rafila.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, calificare în finala de 200 de metri liber cu cel mai bun timp! La ce oră e finala și cine transmite la TV
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
De ce profesorii spun că nu poți să „îți ceri scuze”. Explicația care surprinde pe mulți
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?