Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID rezistă doar 17 zile. Va fi nevoie de centre de vaccinare

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare, spune că vaccinul anti-COVID va necesita o logistică extraordinară, deoarece trebuie transportat și păstrat în condiții foarte stricte, în condițiile în care de la producere până la administrare nu pot trece mai mult de 17 zile.
Filip Stan
29 oct. 2020, 05:30
Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID rezistă doar 17 zile. Va fi nevoie de centre de vaccinare

„Chiar dacă vaccinul va fi autorizat în decembrie, de la momentul autorizării până la vaccinarea efectivă a celor care sunt în prima linie – personalul medical, pacienții cu comorbidități – este un drum care trebuie urmat și o organizare logistică care trebuie făcută. Eu aș vrea să îl rog pe dl Tătaru, decât să anunțe aceste termene – nu știu de ce tocmai decembrie va fi luna când acest vaccin va fi disponibil în România – să se gândească la logistica extraordinară care trebuie pusă la punct, a spus Rafila la Digi24.

Alexandru Rafila trage semnalul de alarmă: Carantina este singura soluţie pentru scăderea numărului de îmbolnăviri! 

„Acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării și Departamentul pentru Situații de Urgență, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la vaccinare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, iar în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare.

Dacă noi ar trebui să vaccinăm 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puțin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multidoză și asta necesită o logistică extrem de mare”, a adăugat el.

„În Satele Unite s-a discutat, este cea mai mare provocare din punct de vedere al organizării probabil de după al doilea război mondial, iar costurile în SUA sunt estimate la cel puțin 10 miliarde de dolari. Așa că dl ministru ar trebui să catagrafieze populația care trebuie să fie vaccinată imediat și să stabilească zonele de organizare a centrelor de vaccinare, circuitul logistic și mai ales personalul care va organiza acest lucru, pentru că fără personal toate aceste lucruri n-au niciun fel de sens”, a mai spus Rafila.

Rusia cere OMS să-i înregistreze accelerat şi să-i precalifice vaccinul împotriva covid-19 Sputnik V

Rusia a depus la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o cerere de precalificare a primului său vaccin împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2, Sputinic V, a anunţat marţi Fondul suveran rus, relatează AFP.

Implicat în dezvoltarea acestui vaccin, Fondul suveran a anunţat într-un comunicat că a depus o cerere de „înregistrare accelerată şi o precalificare” a Sputnik V la OMS.

Rusia „este una dintre primele ţări din lume care cere OMS precalificarea vaccinului său împotriva noului coronavirus”, subliniază autorităţile.

„În contextul pandemiei, înregistrarea accelerată a vaccinului potrivit procedurii (OMS) va face vaccinul rus accesibil tuturor într-un termen mai scurt în comparaţie cu procedurile conveţionale”, se precizează în cmunicat.

„O preselecţie reuşită va permite vaccinului Sputin V să fie inclus pe lista medicamentelor folosite de (…) de către ţări la cumpărări angro de medicamente”, se precizează în comunicat.

Rusia a anunţat la începutul lui august că a dezvoltat şi înregistrat „primul” vaccin împotriva covid-19 pus la punct de Centrul de Cercetare Gamaleia din Moscova împreună cu Ministerul rus al Apărării.

În Rusia, înregistrarea de către autorităţi este o etapă prealabilă fazei finale a testelor clinice.

Denumit Sputinik V – o trimitere la primul satelit artificial din Istorie conceput de Uniunea Sovietică -, el a fost primit cu scepticism în lume, mai ales pentru că nu a atins faza finală a testelor la momentul anunţului.

O mare parte a elitei politice a anunţat însă că se vaccinează, iar Vladimir Puitn a citat exemplul uneia dintre fiicele sale.

Guvernul rus speră să desfăşoare masiv vaccinul în ţară în lunile următoare.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luna aceasta că Rusia a înregistrat aldoilea vaccin împotriva noului coronavirus.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Mărturii șocante ale miliardarului Rinat Ahmetov: „Am fost la cinci secunde de moarte!”. Mircea Lucescu nu ar mai fi ajuns niciodată la Șahtior
Capital.ro
Se schimbă pensiile de la 1 ianuarie 2027. Sistemul de pensii se transformă complet. Pensionarii care au parte de noi reguli
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic la un restaurant din București! Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Avertisment sumbru de la ONU: Lumea are 6 luni la dispoziție pentru a evita o criză alimentară istorică
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți