Alimentul nelipsit de pe mesele domnitorilor Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân! Ce mâncau românii în urmă cu 600 de ani

Alimentul nelipsit de pe mesele domnitorilor Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân! În urmă cu 600 de ani, ocupația de bază a românilor era creșterea animalelor și agricultura, de unde își procurau alimentele necesare traiului de zi cu zi

Citește și Povestea incredibilă a celui mai bătrân stejar din sud – estul Europei. Legenda spune că la umbra arborelui vechi de peste 800 de ani s-ar fi odihnit domnitorul Ştefan cel Mare

Alimentul nelipsit de pe mesele domnitorilor Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân!

Medicul Ion Claudian a dezvăluit în cartea „Alimentaţia poporului român”, publicată în 1939, că românii au fost dintotdeauna un „popor mâncător de lapte”, tocmai din cauză că vaca și oaia erau nelipsite din curțile oamenilor.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Odată cu năvălirea romanilor, populaţia s-a retras în munţi şi în dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată. De la grâul lui Burebista, trecem la alt sistem de alimentaţie”, a subliniat prof. univ. dr. Iulian Mincu, din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Nicolae Paulescu”.

Alte articole

Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul: „La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți”

Klaus Iohannis, la deschiderea anului școlar: ”Avem încă două miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, prin PNRR”

Pentru că oamenii nu puteau trăi numai din laptele şi carne de oaie, aveau nevoie şi de cereale.

„Strămoşii noştri au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri.

Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)”,a adăugat prof. dr. Iulian Mincu.

La rândul său, medicul Ion Claudian, a precizat în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale, erau vegetarieni.

Păstorul nu era dispus să-şi împuţineze turma, deoarece era propriul său capital. Astfel, se mulţumea cu dobânda-laptele, lâna. Ciobanul român sacrifica doar animalele bolnave.

Potrivit medicului, românii de altădată își completau hrana cu turte coapte din mei, pe lângă lapte şi produsele derivate.

Turtele jucau un rol foarte important în alimentația populaţiei.

Foarte important de precizat este faptul că doar în situații excepționale și de sărbători românii consumau carne de porc şi rar de oaie, capră sau vită mare.

Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopshi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, a subliniat că soiurile vechi de grâu şi mei de acum câteva secole erau mult mai hrănitoare decât cele de astăzi.

“Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi. Mâncarea era bazată în special pe mei. Toate erau preparate natural, nu erau industrializate ca acum, iar compoziţia cărnii şi a laptelui era apropiată de starea naturală (…) Astfel, untul de primăvară pe care îl preparau păstorii din zonele subalpine  era medicament, pentru că vegetaţia pe care o mâncau oile era alcătuită, în mare parte, din plante medicinale”, a transmis fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare.

Iulian Mincu în „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români” (2000) descrie impresiile unui călător străin din anul 1576: „Pe când (Ştefan) Bathory (Principele Transilvaniei, n.r.) călătorea prin Moldova cea devastată de turci şi tătari, Voevodul, care ştia lipsa generală, îi trimise ca un dar preţios – o pâine de secară! (…) După o sută de ani, un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în bătaie de joc, Mălai-Vodă”.

Un punct de cotitură în alimentaţia românilor a reprezentat apariţia porumbului în secolul XVII-XVIII şi a cartofului în secolul XIX.

„Porumbul a scăpat ţărănimea de la noi şi din alte ţări de foamete şi a evitat o criză economică gravă”, spunea fostul ministru al Sănătăţii, Iulian Mincu. Meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun, şi productivitatea era mare. Totuşi, consumul excesiv de porumb, fără alte alimente, a generat pelagră-boală caracteristică populaţiilor sărace.

“În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului era mămăliga din făina de porumb, la care se mai adăuga fasole, varză, lapte, ceapă şi usturoi. El mânca foarte rar carne sau ouă pentru că, în general, acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma. Porumbul a provocat mari epidemii de pelagră”, a menționat istoricul Alin Ciupală.

Alin Ciupală a subliniat că după 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt, în detrimentul creşterii animalelor. Boierii  au fost obligaţi, până la acea dată să vândă turcilor grâu ieftin. Totodată, au luat amploare cultivarea cerealelor (grâu, porumb, mei, orz), care erau însă destinate exportului, după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, în anul 1829.

Foarte important de precizat este faptul că sărăcirea populaţiei şi micşorarea păşunilor din Muntenia şi Moldova a scăzut şi mai mult consumul de lactate.

„Laptele este aşa de puţin, că nu se întrebuinţează ca aliment, ci ca medicament!”, spunea doctorul Nicolae Lupu.

În cursul secolului XIX, transilvănenii consumau lapte acru, smântână, caş, brânză şi unt.

“Între 1815-1817 a căzut peste Transilvania o foamete dintre cele mai înfricoşătoare. Până şi cocenii de păpuşoi se tăiau, se măcinau, folosind la prepararea mămăligii”, scria istoricul George Bariţiu despre foametea din Ardeal.

Citește și Bancnotă Euro Suvenir, dedicată Voievodului Ștefan cel Mare. De unde se poate achiziționa