Alina a emoționat întreaga Spanie. După ani de muncă a ajuns pe străzi „Câinii sunt familia mea. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în situaţia asta”

Povestea unei românce din Spania a ajuns virală pe întreg internetul, dar și în presa spaniolă. Alina a muncit peste 15 ani în Spania, iar acum a ajuns pe străzi. Femeia își ia de la gură pentru a-și hrăni cei doi căței, care sunt singura ei familie.
Alina Costache
08 feb. 2023, 12:58
Alina a emoționat întreaga Spanie. După ani de muncă a ajuns pe străzi „Câinii sunt familia mea. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în situaţia asta”
Alina nu vrea mila oamenilor! Vrea un loc de muncă

Alina are o poveste extrem de tristă, care a reușit să să emoționeze pe absolut oricine. Femeia este stabilită de zeci de ani în Spania, unde a lucrat în tot acest timp. Alina nu a fugit niciodată de muncă, a fost chelneriță timp de 15 ani, iar apoi s-a angajat într-un depozit. Femeia s-a luptat din răsputeri să își păstreze locul de muncă, însă pandemia i-a furat orice șansă. Din momentul în care a fost dată afară de la depozitul, Alina nu a mai reușit să își găsească alt loc de muncă. Din această cauză, femeia a ajuns să fie dată afară din apartamentul în care stătea. Acum trăiește alături de cățeii ei în mașină.

Citește și: Povestea micuței Daniela îți va umple ochii de lacrimi! Întrebată ce își dorește să mănânce, copila are o singură dorință: un colț de pâine

Povestea Alinei a fost făcută publică de către televiziunile și de presa din Spani, devenind extrem de populară și pe grupurile de Facebook, în special pe cele destinate românilor din Peninsula Iberică. Printre cei care s-au implicat direct şi au făcut publică povestea Alinei s-au numărat cei de la Radio10.es, inclusiv pe site-ul lor în limba română.

Alina e povestit că în prezent locuiește în mașină, însă nu își poate permite să țină căldura pornită pe tot parcursul zilei. Cu toate că soarta a lovit-o, iar viața ei este cât se poate de tristă, ea a reușit să își păstreze bunătatea. Aceasta își petrece zilele alături de cei doi cățeluși pe care îi are și nu concepe să îi lase nemâncați sau neîngrijiți. Ea a povestit că preferă să își ia de la gură pentru a se asigura că ei sunt bine.

„Nu vreau să las câinii la un refugiu pentru animale sub nici un chip. Niciunde nu le va fi cum le e cu mine. Chiar dacă stăm în maşină, le dau să mănânce, am grijă de ei. Cea mare este bolnavă şi eu o îngrijesc, îi dau medicamente. Mai întâi ei şi apoi eu. La micul dejun am împărţit toţi trei o bucată de pâine. Câinii sunt familia mea, sunt singurul lucru pe care îl am, nu am de gând să-i abandonez sau să-i las într-un adăpost, dar mi se spune că nu pot să mă primească cu câinii”, a precizat aceasta pentru televiziunea spaniolă Tele Madrid.

Alina nu vrea mila oamenilor! Vrea un loc de muncă

„Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în situaţia asta. Mereu am avut de lucru, nu am trăit în lux, dar am avut tot ce îmi trebuie. M-au dat afară de la muncă odată cu pandemia şi de atunci n-am mai găsit de lucru şi nu am mai putut să îmi plătesc chiria, aşa că m-au dat afară din apartament. Am lucrat 15 ani chelneriţă, apoi câţiva ani am lucrat într-un depozit”, a adăugat ea.

Alina spune că nu își dorește compătimirea oamenilor, nu vrea pomană sau milă, ci să își găsească un loc de muncă. Ea susține că este singurul ajutor de care are nevoie.

„Îmi doresc un loc de muncă, orice ar fi. Totul se învaţă în viaţă, nimeni nu se naşte învăţat. Vreau să îmi permit să plătesc chirie pentru o cameră în care să pot să stau cu câinii mei. E tot ce îmi trebuie. Nu am nevoie să vină lumea şi să îmi dea azi 10 euro, mâine 20, pentru că nu îmi place deloc situaţia în care mă aflu. Mă ajută pe moment, da, dar nu mă scapă. Nu ştiu dacă reuşesc să mă fac înţeleasă: tot ce am nevoie este un acoperiş sub care să locuiesc, să pot apoi să merg la muncă. Nu să vină cineva şi să îmi dea de mâncare sau nu ştiu ce”, a precizat Alina.

Din fericire, povestea Alinei are un final pozitiv. Auzind acest caz cutremurător, o firmă românească din Spania, Castelul de Evenimente, a anunţat că o va ajuta cu un loc de muncă şi cu cazare.

„Probabil mulţi aţi auzit de Alina, fata care doarme în maşină împreună cu ai săi căţeluşi. Am avut bucuria să citesc că Simona de la Castelul Evenimente i-a oferit cazare şi muncă, o primeşte cu căţeluşii ei. Bravo, Simona! Un gest ce merită menţionat!”, a anunţat unul dintre membrii grupului de Facebook Anunţuri şi oferte de muncă în Spania.

Citește și: O femeie bolnavă a fost transportată cu o roabă până la ambulanță. Situație revoltătoare în Vâlcea

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Cum i-a dat un cap în gură Miron Cozma lui Dănuț Lupu după Jiul Petroșani – Dinamo: “Cineva a vrut să mă taie! A spart ușa și a intrat peste noi în vestiar”
Capital.ro
Adevărul despre Ion Iliescu privind Revoluția. Istoricul Lavinia Betea: Nu-l putem exonera de crima făcută, dubla crimă
Playtech.ro
Cum cureți rapid oale și cratițe de grăsime, chiar și în apă rece. Trucuri testate
Adevarul
Țara care solicită anularea tuturor vizelor pentru cetățenii americani, după extinderea interdicției de călătorie impuse de Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Mișcare seismică într-o zonă neobișnuită din România! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Bölöni a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la naționala României: ”Sunt numit trădător și om de bani, mă doare”
MediaFlux
Pe 29 decembrie se schimbă banii! BNR a făcut anunțul despre moneda care se va lansa în România
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend