Alina Sorescu, primul anunţ după ce Alexandru Ciucu a arătat verigheta: „Azi zâmbesc”

Alina Sorescu a dezvăluit cine reușește să îi pună zâmbetul pe buze, după aproape trei ani de la despărțirea de Alexandru Ciucu, cu care se află încă în proces de divorţ.
Irina Dumitrescu
20 sept. 2024, 20:52
Alina Sorescu, primul anunţ după ce Alexandru Ciucu a arătat verigheta:

Alina Sorescu a trecut printr-o perioadă extrem de grea după ce ea și Alexandru Ciucu au decis să divorțeze. Cei doi au petrecut ani de zile prin tribunale, iar procesul dintre ei încă nu s-a încheiat. Se luptă pentru programul celor două fiice pe care le au împreună, iar artista mărturisea recent că nu îi este deloc ușor. Totuși, reușește să își mențină zâmbetul pe buze.

În urmă cu doar câteva ore, Alina Sorescu a publicat, pe pagina sa de Instagram, mai multe fotografii în care apare extrem de bucuroasă.

Alături de imaginile respective a dezvăluit cine o face fericită. Nu este vorba despre altcineva, așa cum mulți ar crede, ci de propria sa persoană.

Așadar, Alina Sorescu reușește să își pună singură zâmbetul pe buze, lucru pe care i-a îndemnat și pe fanii ei să îl facă.

Mărturisirea sa i-a impresionat pe oamenii care o urmăresc pe rețeaua de socializare, dovadă fiind mulțimea de aprecieri și comentarii frumoase pe care le-a primit.

„Azi e despre mine, azi e bine” sunt versurile care mi-au umplut sufletul în ultima perioadă și care sper să ajungă și la voi cu aceeași intensitate.

“Azi e despre mine” este o piesă despre regăsirea de sine, despre renaștere și despre puterea de a ne iubi mai mult în fiecare zi.
Am învățat să mă bucur de fiecare răsărit, să nu mă mai grăbesc și să zâmbesc în fața oricărei provocări.

Cu această melodie, vreau să împărtășesc cu voi energia pozitivă care m-a ajutat să înfloresc și să mă simt de neoprit.

Vă mulțumesc pentru toată susținerea! Puteți să ascultați noua mea melodie accesând link-ul atașat in bio.

„Uita-te în oglindă. Acolo vei vedea persoana responsabilă pentru fericirea ta”, a scris Alina Sorescu, pe Instagram.

Răsturnare de situaţie. Alexandru Ciucu e singur și nu renunță la verighetă: „Nu mi-am refăcut viaţa”

Alexandru Ciucu, în cadrul unei petreceri mondene, a vorbit despre relația cu fetele lui, după divorțul de Alina Sorescu. Acesta a făcut dezvăluiri despre procesul de divorț, dar și ce se întâmplă în viața lui sentimentală.

„Nu mi-am refăcut viața și nu mă gândesc la lucrurile astea. Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl refac este să repar, preferabil să reparăm, trauma copiilor.

După asta, mai vedem. Noi avem deocamdată această responsabilitate de a ne gândi la ei și apoi de a ne gândi la noi.”, a mărturisit Alexandru Ciucu, pentru WOWbiz.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au format unul dintre cele mai trainice cupluri din showbiz-ul românesc. În 2022, artista a plecat cu fiicele din casa fostului partener, susținând că problemele în căsnicie apăruseră de mai multă vreme. Divorțul lor nu s-a încheiat nici până la acest moment.

În timp ce Alina își dorește un program stabil și normal pentru copiii lor, care să le asigure o dezvoltare armonioasă, Alexandru insistă pentru păstrarea programului actual, în care fetele petrec câte o săptămână cu fiecare părinte. Artista a mărturisit că nu și-a imaginat vreodată că va ajunge în această situație complicată și și-a exprimat dorința de a găsi o rezolvare cât mai curând. „Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung aici, iar discuțiile prelungite nu duc la nimic bun. Îmi doresc să găsim cu toții liniștea și să putem merge mai departe. Am fost întotdeauna prima mamă a fetelor mele, iar ele vor fi mereu pe primul loc„, a declarat ea cu sinceritate. După aproape trei ani de tensiuni și negocieri fără rezultat, Alina Sorescu continuă să își exprime speranța că situația se va finaliza într-un mod care să fie benefic pentru toți cei implicați, în special pentru copii, care sunt cei mai afectați de acest conflict. „Sper să ajungem la o înțelegere cât mai curând, pentru binele fetelor noastre„, a mai spus ea.

Alina Sorescu nu și-a revenit după divorțul de Alexandru Ciucu. Artista nu își mai ascunde sentimentele: „Încerc să fiu bine, dar nu sunt”

La trei ani de la separare, Alexandru Ciucu încă păstrează verigheta, considerând că este simbolul unei perioade importante din viața sa. Designerul preferă să păstreze bijuteria ca amintire și nu intenționează să o topească. La fel a procedat și cu alte accesorii importante ale familiei.

Am păstrat verigheta, pentru că îmi place să păstrez lucruri din astea simbolice, care mi-au transformat viața sau care mi-au schimbat viața la un moment dat. Are o valoare simbolică pentru mine. N-aș topi niciodată nimic din bijuteriile familiei, să spunem. Spun extins și către bijuteriile părinților mei sau bijuteriile care au rămas de la bunici„, a declarat designerul pentru cancan.ro.

Alexandru Ciucu șterge pe jos cu Alina Sorescu după ce l-a acuzat că nu-și mai lasă fiicele la concertele ei: „Nu mai accept minciunile”

De când au depus actele de divorț, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au avut mai multe neînțelegeri legate de programul copiilor. Raisa și Carolina se află în grija artistei, iar tatăl lor le vizitează conform programului impus de instanță. În timpul săptămânii, designerului le ajută la teme și le însoțește la ședințele de înot, fiind de părere că mișcarea este esențială pentru dezvoltarea fetițelor.

„Eu, din păcate, la momentul ăsta petrec cu ele din timpul săptămânii de școală doar două zile. De fapt câte patru ore marțea și joia, din două în două săptămâni. Și în zilele alea prefer să fac cu ele temele și să le duc la sport, la înot. Pentru că, în zilele noastre, copiii fac foarte puțină mișcare. Prefer ca în zilele când sunt cu mine să le duc regulat la acest sport’, a adăugat creatorul de modă.

Designerul mai spune că timpul cu fiicele sale este destul de limitat: „Da, facem teme împreună, în condițiile în care avem destul de puțin timp. Dar da, am făcut și în vacanță teme. Mă ocup în mod special de partea de matematică. Gazeta Matematică, deși nu îmi pune probleme de rezolvare, pune niște probleme în a le explica. De fapt, pune niște probleme în a le rezolva cu metoda impusă de regulamentul pentru clasa respectivă. Îți  vine mult mai ușor să le rezolvi, nu știu, de exemplu, printr-un sistem de ecuații’.

Alexandru Ciucu susține că este singur și nu are ca prioritate să-și refacă viața. În primăvară, designerul a fost surprins în compania altei femei, dar nu a confirmat că formează un cuplu.

Nu a apărut nimeni. Nu reprezintă o prioritate pentru mine. Momentan vreau să ne liniștim, să terminăm cu această situație. Vreau să-mi lansez colecția de damă de care tot vorbim. Fac prototipurile și îmi dau seama că mai lipsește ceva sau ceva poate fi îmbunătățit. Sau poate ceva n-am făcut cum trebuie. Mi se pare că în situația mea, după ce ai atâția ani de carieră în domeniu, e adevărat că pe zona masculină, nu poți să vii să te prezinți cu creațiile de damă. Chiar dacă sunt primele decât la un nivel cel puțin egal, dacă nu, mi-ar plăcea chiar mai sus. Plus că femeile sunt mult mai atente la detalii, mult mai exigente„, a conchis el.

 

 

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Scrisoarea unei viitoare mămici pentru Ilie Bolojan: „Am avut 3 joburi să ajung la cuantumul maxim al indemnizației” Răspunsul premierului
Capital.ro
Băsescu, în stare de șoc. Dezvăluirea care aprinde România: Traian a știut. Mai trec câteva luni, e arestat...
Playtech.ro
Filmul îngrozitor al morţii Andei, tânăra care avea ordin de protecţie! Unde se ascundea de frica fostului iubit, a scos-o cu forţa
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cazul Caracal revine în atenție. Ultimul dosar deschis pe numele lui Dincă ridică noi semne de întrebare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Ionuț este fotbalistul de 30 de ani care a murit în accidentul de pe Centura Bucureștiului
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Adio, plată cu cardul. Decizia care a zdruncinat giganții Visa și Mastercard. Se aplică din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Se taie 10% de la pensionari, de la 1 august. Mamele, cei în concediu medical și cu ajutor social, șomerii plătesc această taxă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când te concediază un algoritm: inteligența artificială intră în HR și face ordine… fără inimă