Ambasada Chinei reacţionează la vizita deputaţilor în Taiwan. Sperăm să nu se mai repete

Ambasada Chinei şi-a exprimat, vineri, speranţa ca deputaţii care au vizitat Taiwanul "să evite repetarea întâmplărilor ce ar dăuna relaţiilor chino-române".
Romania TV
09 aug. 2013, 11:22
Ambasada Chinei reacţionează la vizita deputaţilor în Taiwan. Sperăm să nu se mai repete

Beijingul se opune vizitelor unor reprezentanţi ai statului român în Taiwan, zonă nerecunoscută de România, şi îşi exprimă speranţa că deputaţii care au fost recent la Taipei îşi vor da seama „în profunzime” de sensibilitatea chestiunii, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor bilaterale, a declarat ataşatul de presă al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng, citat de Agerpres.

„De curând, patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, iar asta nu numai că nu e ceea ce doreşte să vadă partea chineză, însă China se şi opune acestui lucru. Şi societatea română consideră că aceasta este împotriva trendului ascendent al relaţiilor chino-române”, a afirmat Zhang Zheng.

El a arătat că, în cei 64 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi România, „toate guvernele române, Parlamentul român şi partidele politice respectă consecvent principiul unei singure Chine, iar autorităţile şi popoarele celor două ţări se tratează cu sinceritate”. Potrivit lui Zhang Zheng, acest lucru „este demn de lăudat în relaţiile dintre China şi alte state din lume”.

Acesta a caracterizat relaţiile chino-române ca fiind „de prietenie”, reprezentând „rezultatul eforturilor şi preocupărilor mai multor generaţii din cele două ţăr”‘, de aceea ele „trebuie preţuite în mod deosebit”.

„După ce s-a întâmplat acest incident, Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe şi Partidul Social Democrat etc din România au luat măsuri şi au dat publicităţii declaraţii, reafirmând că România continuă să aplice politica privind o singură Chină, fapt pe care îl apreciem. În lume există o singură Chină, iar poziţia noastră faţă de chestiunile legate de regiunea Taiwan este consecventă şi clară”, a adăugat Zhang Zheng.

CITEŞTE ŞI: Canacheu: Vizita în Taiwan a fost de documentare, şi nu oficială

El i-a îndemnat pe deputaţii care au fost recent la Taipei „să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul”.

„Sperăm ca persoanele implicate să respecte întocmai preocupările esenţiale ale părţii chineze, să-şi dea seama în profunzime de complexitatea şi sensibilitatea chestiunii Taiwanului şi să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor dintre China şi România”, a spus Zhang Zheng.

Patru deputaţi, respectiv independentul Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu, au fost recent în Taipei.

Ministerul Afacerilor Externe a afirmat joi că dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, în zone nerecunoscute de România, precum Taiwan, şi a anunţat că şeful diplomaţiei a dispus măsuri pentru retragerea paşaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegaţiei. Cel care a rămas fără paşaport de serviciu a fost Remus Cernea.

Camera Deputaţilor a precizat că deplasarea efectuată de grupul de parlamentari români în Taiwan nu a fost una oficială şi nu a fost aprobată de conducerea forului legislativ.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Starul de 100 de milioane de euro al lui Cristi Chivu la Inter, refuzat de echipele din SuperLiga: „Costa doar un milion!”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Primul fotbalist pe care Șumudică vrea să îl aducă la CFR Cluj! Mutarea se anunță dificilă
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat