Ambasadorul român în Ucraina anunţă că România va participa la reconstrucţia Ucrainei prin proiecte europene, dar şi naţionale

România se va implica în procesul de reconstrucţie a Ucrainei prin proiecte dirijate de Comisia Europeană, ca parte comună a efortului Uniunii Europene, dar şi prin proiecte care s-ar putea derula "sub steag românesc", a declarat ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula.
Filip Stan
27 nov. 2022, 21:09
Ambasadorul român în Ucraina anunţă că România va participa la reconstrucţia Ucrainei prin proiecte europene, dar şi naţionale

Şeful ambasadei române de la Kiev susţine că România lucrează, în momentul de faţă, împreună cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la mecanismul de finanţare a reconstrucţiei a Ucrainei.

„Foarte multe resurse ale României vor fi dirijate cu ajutorul Comisiei Europene ca parte comună a efortului Uniunii Europene, dar ne dorim să avem şi câteva proiecte de reconstrucţie unde să punem steagul românesc şi de proiecte de reconstrucţie naţionale. Suntem în etapa în care evaluăm potenţiale zone unde am putea să implementăm astfel de proiecte şi să alegem domeniul în care să ne specializăm, ce anume să ne asumăm. Noi avem o oarecare experienţă cu reconstrucţia şi modernizarea de grădiniţe în Republica Moldova. Să zicem că ăsta ar putea să fie un domeniu unde am punea să ne asumăm nişte proiecte sub steag românesc, dar încă trebuie să ne facem propriile evaluări, să discutăm cu instituţiile româneşti care vor fi implicate în acest proiect, precum şi cu autorităţile centrale şi locale ucrainene. Este un exerciţiu foarte complex. Până când ne vom asuma un proiect naţional, vom continua să contribuim prin mecanisme multilaterale în ajutoarea Ucrainei”, a afirmat Alexandru Victor Micula.

Ambasadorul României în Ucraina, care şi-a început mandatul la Kiev în luna iulie a acestui an, subliniază că nevoile ucrainenilor sunt foarte mari şi că acestea „cresc exponenţial pe măsură ce ostilităţile continuă”.

Citeşte şi: Imaginea frontului din sudul şi estul Ucrainei: tranşeele celor două tabere sunt inundate, soldaţii trăiesc în condiţii ca în Primul Război Mondial VIDEO

„Ne străduim să ajutăm, dar nevoile sunt atât de mari încât ceea ce putem să oferim din toată inima este o jumătate de picătură într-un ocean de nevoi. Există mai multe programe guvernamentale, dar şi programe pe care le desfăşurăm alături de alte state membre şi cu Comisia Europeană şi există foarte multe programe ale autorităţilor locale din România, ale unor organizaţii neguvernamentale, fundaţii şi chiar ale unor voluntari. Aş zice că toate aceste proiecte, toate aceste ajutoare oferite Ucrainei sunt importante. Fiecare la nivelul lui.

Nu contează atât de mult valoarea şi volumul, contează motivele care stau în spatele demersului de a ajuta Ucraina. Există discuţii bilaterale şi multilaterale, dar trebuie să înţelegem că este un proces foarte complex şi care are o dinamică foarte complicată, pentru că, dacă este să mă raportez la momentul Conferinţei din Lugano, de la începutul lunii iulie, la momentul respectiv se vorbea despre aproximativ 40.000 de obiective care au fost distruse parţial sau complet şi care aveau nevoie de ajutor pentru a fi reconstruite. Până să sosesc la post, deja se dublase numărul obiectivelor distruse complet sau parţial şi, pe măsură ce se eliberează teritoriul ucrainean, constatăm că nivelul de distrugere în zonele respective este enorm. Aşa că nevoile cresc exponenţial pe măsură ce ostilităţile continuă”, a adăugat Micula.

Citeşte şi: Raport al serviciilor secrete ale Moscovei, picat în mâna ucrainenilor: Rusia are nevoie de 5 milioane de soldaţi pentru a câştiga războiul

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat