Amenzi de circulaţie mai mari de la 1 ianuarie 2021 în lipsa unui Guvern care să plafoneze punctul de amendă

Şoferii indisciplinaţi în trafic ar putea scoate din buzunar mult mai mulţi bani. În prezent, punctul-amendă este de 145 lei, fiind plafonat doar până la 31 decembrie 2020. În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată emite ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea plafonării, de la 1 ianuarie 2020, punctul-amendă ajunge la 223 lei.

22 dec. 2020, 10:24
Amenzi de circulaţie mai mari de la 1 ianuarie 2021 în lipsa unui Guvern care să plafoneze punctul de amendă

Şoferii care încalcă regule rutiere ar putea plăti de anul viitor amenzi de circulaţie de aproape două ori mai mari decât în prezent. Potrivit legislaţiei în vigoare, valoarea punctului de amendă este de 10% din salariul minim brut pe economie. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei. Ulterior, chiar dacă salariul minim brut pe economie a tot fost majorat, Guvernele de până acum au decis plafonarea punctului de amendă. Ultima astfel de decizie prevede că valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2020 în lipsa altor modificări exprese.

Amenzi de circulaţie mai mari pentru şoferi de la 1 ianuarie 2021

Codul rutier prevede că punctul-amendă este plafonat la 145 lei doar până la 31 decembrie 2020. Actualul Guvern interimar nu poate emite ordonanţe, iar în lipsa unui Guvern cu puteri depline care să decidă îngheţarea punctului de amendă aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori, din 2021 punctul-amendă poate ajunge la 223 lei.

Citeşte şi: Ţi-ai montat cauciucuri de iarnă pe maşină? Lipsa lor îţi poate aduce amenzi de mii de lei

 

COD RUTIER Prescriere amenzi 2020: După cât timp scapi de plata unei amenzi de circulaţie

Prescrierea amenzilor contravenționale, așa cum sunt și amenzile rutiere, este prevăzută în Codul de procedură fiscală. Aceste amenzi, în cazul în care nu sunt plătite, trebuie executate silit. Dacă executarea silită nu se produce într-o anumită perioadă specificată în lege, statul pierde dreptul de a recupera datoria. În acest caz vorbim de prescrierea amenzii.

Potrivit legislației din România, prescrierea unei amenzi intervine se face în termen de cinci ani. Acest termen nu curge de la data aplicării sancțiunii contravenționale, ci de la data de 1 ianuarie a anului următor. Cu alte cuvinte, dacă ați primit o amendă în cursul acestui an, chiar și în luna ianuarie, termenul de prescripție va curge de la data de 1 ianuarie 2021, scrie Promotor.

Ce spune Codul de procedură fiscală despre prescriere amenzi în 2020

Prescrierea amenzilor este tratată în Capitolul VII al Codului de procedură fiscală, intitulat „Prescripția dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere restituirea”.

ART. 215 Începerea termenului de prescripție
(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

Trebuie știut însă că există situații în care termenul de prescriere a unei amenzi poate fi suspendat sau întrerupt. Sună neintuitiv, dar suspendarea termenului de prescripție înseamnă de fapt că organele „pun pauză” pe o perioadă de timp, în anumite condiții. Întreruperea termenului de prescripție înseamnă, de fapt, „resetarea” acestuia.

Printre condițiile care fac ca timpul de prescriere să nu mai curgă se numără, spre exemplu, sustragerea bunurilor și veniturilor de la executarea silită. Cu alte cuvinte, statul nu are ce executa, iar în aceste condiții timpul de prescriere este înghețat până când va avea.

ART. 216 Suspendarea termenului de prescripție
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.

În ce condiții o amendă nu se prescrie în termenul de cinci ani

În același timp, dacă statul va emite o decizie de executare silită pentru a amendă neplătită, aceasta va duce la suspendarea termenului de prescripție, ceea ce înseamnă că în acest caz „contorul” a fost resetat, iar un nou termen de prescripție de cinci ani va curge din acest moment.

ART. 217 Întreruperea termenului de prescripție
1)Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a) În cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) În cazul în care pentru acelaşi titlu executoriu organul fiscal emite şi comunică debitorului mai multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somaţii.

Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale. Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.

Înainte de a te preocupa după cât timp se prescrie o amendă de circulație dacă nu o plătești, nu strică să te gândești și la alte căi de a evita plata amenzii.