Amenzile au explodat. Zeci de mii şoferi prinşi fără rovinietă

Valoarea amenzilor aplicate de CNADNR pentru lipsa rovinietei a crescut de patru ori în primul semestru al anului în curs, raportat la perioada similară din 2014, ajungând la 56 de milioane de lei.
Iulian Tudor
05 aug. 2015, 10:23
Amenzile au explodat. Zeci de mii şoferi prinşi fără rovinietă

Din 2010, când au fost montate prima dată camere video, și până în prezent, cu ajutorul acestui sistem s-au aplicat amenzi totale de circa 600 milioane de lei, informează Agerpres.

Citeşte şi Au fost puse în funcţiune DOUĂ NOI PUNCTE FIXE DE CONTROL valabilitate rovinietă

„Valoarea amenzilor aplicate a crescut de 4 ori în 2015, față de 2014, în aceeași perioadă, adică în primele șase luni. Suma pentru amenzi este de 56 de milioane de lei în anul 2015. Această sumă se constituie venit la bugetul de stat, conform unei modificări legislative din 2012. Inițial, exista o amendă venit la bugetul de stat și un tarif de despăgubire pentru companie. Apoi, tariful de despăgubire a fost scos, amenda mergea 90% la noi și 10% la bugetul de stat, iar din 2012 aceasta se duce 100% venit la bugetul de stat”, a explicat directorul adjunct al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Ionuț Mașala a precizat că acum sunt funcționale 74 de camere fixe și 14 camere mobile, în primele șase luni fiind emise 124.000 de procese verbale, comparativ cu 33.000 de procese verbale anul trecut, în aceeași perioadă.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?