AMNISTIA pentru pensionari, mame şi bugetari intră în vigoare. Traian Băsescu a promulgat legile

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legile care prevăd aministia pentru mame, pensionari şi pentru bugetari. Astfel, bugetarii cărora le-au fost calculate greşit veniturile nu trebuie să mai dea banii înapoi. Mai mult, cei care au apucat să-i returneze, îi vor primi înapoi.
Iulian Tudor
23 sept. 2014, 09:45
AMNISTIA pentru pensionari, mame şi bugetari intră în vigoare. Traian Băsescu a promulgat legile

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, pentru promulgarea Legii privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi pentru promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Amnistia pentru mame, bugetari şi pensionari şi reducerea CAS cu 5%, adoptate în unanimitate

Deputaţii au votat, săptămâna trecută, în unanimitate amnistia fiscală pentru mame, pensionari şi bugetari.

Proiectul de lege privind amnistierea în cazul mamelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate în mod greşit prevede că sumele provenite din debitele recuperate începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a legii în discuţie să se restituie eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.

Proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, stabilite în sarcina pensionarilor, şi care reprezintă sume încasate necuvenit stabileşte că sumele provenite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani calendaristici începând de la data de 1 ianuarie 2015 prin plăţi anuale egale.

În ceea ce priveşte proiectul de lege privind exonerarea de la plata unor sume pentru salariatii platiti din bani publici, initial, legea se referea la profesorii din localitatile Lupeni, Petrosani si Vulcan, judetul Hunedoara, care ar fi trebuit sa restituie anumite sume, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte organisme de control a unor prejudicii. Parlamentul a modificat insa acest proiect si a extins amnistia fiscala la toti bugetarii.  Practic, toţi bugetarii care au primit astfel de sume sunt exoneraţi de la restituirea lor.

20.000 de mame şi 50.000 de pensionari vor beneficia de amnistia fiscală

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că în jur de 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari vor beneficia de amnistia fiscală.

Ministrul Muncii a explicat că fiecare dintre cele două legi adresate persoanelor aflate în concediu de creştere a copilului şi pensionarilor are două componente: una care suspendă plata debitelor şi o alta prin care sunt restituite sumele deja returnate statului, potrivit Agerpres. Toate debitele sunt calculate începând cu data de 1 ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte mamele care au beneficiat de indemnizaţii calculate în mod eronat, sunt 12.500 care ar fi trebuit să restituie statului anumite sume şi alte 8.000 care au făcut-o deja. Ea a arătat că acestora din urmă li se vor înapoia banii eşalonat. Săptămâna trecută, ministrul Rovana Plumb declara că în cazul mamelor cuantumul restituirilor ajunge la 50 de milioane de lei.

„În ceea ce priveşte pensionarii, primul dispozitiv se referă la scutirea de la plata debitelor care sunt în curs, şi aceasta înseamnă 30.000 de pensionari, un cuantum de 65 de milioane de lei. Cei care au apucat deja să plătească şi intră în al doilea dispozitiv al legii, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o sumă de 350 de milioane de lei”, a adăugat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a precizat că restituirea sumelor deja achitate se face în tranşe egale, pe o perioadă de cel mult cinci ani, începând de la 1 ianuarie 2015.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Compania care deține nava scufundată are probleme uriașe cu ANAF. Ce sume se solicită în instanță
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj