Anca Pandrea, de urgenţă la spital, după ce a leșinat pe stradă. Afecţiunea de care suferă actriţa

Anca Pandrea a trecut printr-un episod dificil. Actrița a leșinat pe stradă în timpul unei vacanțe petrecute la Brașov şi a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Alina Costache
10 sept. 2021, 08:39
Anca Pandrea, de urgenţă la spital, după ce a leșinat pe stradă. Afecţiunea de care suferă actriţa

Anca Pandrea, de urgenţă la spital, după ce a leșinat pe stradă. Aceasta a rămas internată în spital pentru mai multe investigații. Soția regretatului actor Iurie Darie a relatat cele întâmplate, după ce i s-a făcut rău  în timp ce vizita o mănăstire din Brașov.

Anca Pandrea, de urgenţă la spital, după ce a leșinat pe stradă. Afecţiunea de care suferă actriţa

Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal, iar în prezent se află în București. „De obicei nu merg în vacanțe, prefer să rămân acasă, cu Iura al meu. Plus că este și situația care e cu pandemia. Am făcut o excepție, am plecat cu două prietene la Brașov, să mai schimb aerul.

Am vizitat mai multe locuri, am fost la o biserică, totul a fost frumos. Când ne-am întors de la lăcașul sfânt, unde ne-am rugat, am simțit brusc că nu mai pot articula niciun cuvânt. Pur și simplu nu mai puteam vorbi, nu mai puteam respira.
Apoi am leșinat, mi s-a făcut rău.

Citeşte şi: Gabriella Vlad Werner, iubita lui Florin Piersic timp de 9 ani, se întoarce în România după 35 de ani petrecuţi în Israel. Actriţa nu vrea să mai aibă de-a face cu Piersic: „M-a sunat, i-am văzut numărul şi am zis: Ia, mai lasă-mă!”
 

Stătusem câteva ore în soare, pentru că afară vremea era foarte frumoasă, nu știu exact ce s-a întâmplat. Am ajuns la spital, iar acolo m-au ținut cam șase ore cu perfuzii. Deși trebuia să mai stăm o zi, după externare am plecat spre București, pentru a fi supusă unor investigații medicale”, a mărturisit actrița pentru impact.ro.

„M-am ferit tot timpul, am urmat toate măsurile de igienă. În plus, am stat mai mult în casă, am evitat să mai merg cu mijloacele de transport în comun”, a adăugat aceasta.

În urma incidentului, Anca Pandrea a făcut mai multe investigații, în urma cărora i s-a transmis că suferă de insuficiență cardiacă pulmonară de gradul 3, informează Antena 3.
Citeşte şi: Anca Pandrea, întîmplare teribil de stranie la mormântul lui Iurie Darie. „Am interpretat-o ca pe un mesaj de la el”
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
De ce nu a fost convocat, de fapt Opruț la națională? Andrei Nicolescu nu a ezitat
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România