Anchetele sociale în cazul locatarilor din blocul afectat de explozie, finalizate. 22 de familii au nevoie de ajutor financiar

Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi au finalizat anchetele sociale care au vizat familiile din blocul afectat de explozia produsă sâmbătă, conducerea instituţiei urmând să transmită că 22 de familii, între care şi cea a fetiţei care a murit, au nevoie de ajutoare financiare ”pentru depăşirea stării de necesitate”.
Romania TV
21 mart. 2017, 11:05
Anchetele sociale în cazul locatarilor din blocul afectat de explozie, finalizate. 22 de familii au nevoie de ajutor financiar

Directorul AJPIS Galaţi, Răzvan Avram, a declarat, marţi, că anchetele sociale care au vizat familiile din blocul G5 din municipiul Galaţi, afectat de explozia produsă sâmbătă seară, au fost finalizate.

„Sunt 19 apartamente afectate la etajul 4 şi 3 apartamente la etajul 3. Avem deci 22 de anchete sociale, incluzând un deces. Se referă la cei care au suferit pagube majore. Noi nu putem acorda bani pentru reparaţii, ci doar pentru depăşirea stării de necesitate – spre exemplu dacă cineva are nevoie de pastile şi nu are bani sau i-au fost distruse actele de identitate. Nu sunt sume prea mari, noi vrem să fie în jur de 1.000 – 1.500 de lei de familie, iar pentru familia fetiţei decedate suma să se dubleze, la 3.000 de lei”, a afirmat Avram.

El a precizat că sumele se stabilesc potrivit legii, iar în continuare, conform procedurilor, în cursul zilei de marţi va transmite rezultatele anchetelor sociale către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, urmând ca acestea să ajungă la Ministerul Muncii, iar Guvernul să aprobe ulterior printr-o hotărâre alocarea ajutoarelor financiare.

Toţi locatarii blocului G5 au fost evacuaţi duminică seara, cincizeci dintre aceştia fiind mutaţi în spaţii ale Garnizoanei Galaţi, Universităţii „Dunărea de Jos” şi la Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean, declara că după ce specialiştii de la Inspecţia de Stat în Construcţii vor realiza un raport în urmei unei expertize asupra imobilului, Consiliul Local se va întruni în cadrul unei şedinţe de îndată în vederea alocării de sume pentru lucrări de consolidare a blocului şi/sau de reparare a apartamentelor afectate de explozie.

Explozia provocată de o acumulare de gaz de la o butelie s-a produs, sâmbătă seară, într-o garsonieră din blocul G5 situat pe strada Laminoriştilor. În urma deflagraţiei, un bărbat de 48 de ani care se afla în casă a suferit arsuri pe o suprafaţă de 20% din corp, iar o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni, care locuia cu mama sa într-o garsonieră învecinată a murit după ce a fost lovită de un obiect casnic. De asemenea, o a treia victimă în vârstă de 50 ani, a suferit politraumatisme.

Conform declaraţiei proprietarului garsonierei 177, explozia s-a produs în momentul în care acesta a intrat în locuinţă şi a aprins o ţigară.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au deschis un dosar penal de cercetare in rem pentru distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma exploziei.

Citeşte şi DOSAR PENAL IN REM pentru ucidere din culpă, în urma exploziei la un bloc din Galaţi

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT