Andra, la un pas de a se lansa în manele. Cine este celebrul artist care a descoperit-o: ”Puteam să fiu Andra, fetița minune”

Andra este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România, însă nu multe persoane știu cine a descoperit-o și ajutat-o să se lanseze în această industrie.
Alina Costache
06 mai 2021, 09:19
Andra, la un pas de a se lansa în manele. Cine este celebrul artist care a descoperit-o: ”Puteam să fiu Andra, fetița minune”

Andra, la un pas de a se lansa în manele. Cu toate că avea o vârsta fragedă, Andra cânta în deschiderea tuturor concertelor din zona Câmpiei Turzii. Cel care a descoperit-o este chiar celebrul Adrian Minune, care l-a rugat pe Costi Ioniță să o lanseze în industria muzicală. Acum fiind împlinită din toate punctele de vedere, Andra susține că nu este genul de artist care să își măsoare succesul.

„La început, pentru că eu cântam cu orchestra familiei la evenimente, cântam toate stilurile, puteam să aleg înspre ce vreau să merg. Puteam să cânt manele, puteam să cânt muzică populară sau muzică ușoară. Am avut și propuneri la vârsta aceea de la Dan Bursuc țin minte, la 11, 12 ani, să înregistrez câteva manele și să cânt. Puteam să fiu Andra, fetița minune.”, a povestit Andra pe YouTube în podcastul lui Mihai Morar.

”Eu am cântât în deschiderea lui Adrian Minune, m-a auzit cântând și i-a plăcut și i-a spus lui Costi că a făcut rost de o fată foarte talentată în Câmpia Turzii. A făcut rost de numărul meu, i l-a dat lui Costi Ioniță și m-a sunat. Uite așa am lansat primul album, am lansat primul meu contract cu o casă de muzică” , a declarat Andra în podcastul lui Mihai Morar.

”Eu nu sunt genul de artist care să își măsoare succesul în funcție de câte autografe dă, câte concerte are. Toate contează, dar nu sunt omul care stă să facă o statistică. Ambiția mi-o iau din ambiția de a fi mai bună. Nu regret că am lansat o melodie dacă nu funcționează atăt de bine. Cred în alegere și în instinctul pe care îl ai, nu greșesti niciodată când te iei după instinct. Tot ce mi-am dorit foarte mult, s-a împlinit” , a mai povestit Andra.

Citește și: Andreea Raicu a rupt scena la iUmor. Mihai Bendeac nu s-a lăsat până nu a luat-o în brațe: „Hai pup-o!” VIDEO

Andra, la un pas de a se lansa în manele

Cu toate că a avut un succes extraordinar, Andra a stat ani buni fără mama sa. Însă nu acest lucru a efectat-o cel mai tare, ci riscul pierderii acesteia în momentul în care a suferit o operație foarte grea. Chiar în perioada dinaintea Paștelui, medicii i-au descoperit mamei sale o tumoră de aproximativ 15 centimetri pe un rinichi. Artista și frații săi au petrecut atunci Paștele în spital.

”Eu vorbesc cu ei lejer de cinci ori pe zi. Vorbim așa de mult la telefon încât nu am simțit o rupere. Eu de mică am tot fost cu tata, eu de la 7 ani până la 14 ani am tot fost cu tata. Un moment greu mi s-a părut când eram pe scena și mama era într-o operație foarte grea la Fundeni. Ea tot lua pastile de durere și am fost să facem analize, acolo au descoperit o tumoră de 15 centimetri pe un rinichi și ei credeau că e extins și pe ficat. A fost o chestie foarte grea, eu aveam concerte. Am putut să împart durerea asta cu frații mei, am petrecut Paștela la spital, făceam cu rândul. Nu mai eram bună de nimic, eram atât de zăpăcită de frica să nu o pierd pe mama” ,  a povestit artista.

Citește și: Ce mai face Iulia Vântur de când s-a mutat în India alături de Salman Khan. Are succes după succes pe plan muzical

DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Problemele de sănătate i-au stricat vacanța în Italia Andreei Marin! „Stau cu tratamentul pe noptieră!“
Fanatik.ro
Șoc uriaș pentru o elevă din Iași care luase 4,4 la română la BAC. Nota uriașă primită după contestație
Capital.ro
Înscenare pentru Călin Georgescu? Dezvăluirea care cutremură România: Făcătură
Playtech.ro
Cei care stau la curte, îndemnaţi să facă găuri în garduri până la final de vară. Le vor mulţumi specialiştilor pentru truc
DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Trei rețete de vară. Sățioase și ușor de făcut
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Soția lui Mihai Leu, PRĂBUȘITĂ de durere la căpătâiul soțului ei. Imaginile care dovedesc iubirea pe care prietenii o aveau pentru sportiv
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Anunț trist despre Ion Iliescu. Nina Iliescu a suferit o pierdere imensă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Despărțire-surpriză în lumea Mireasa! Care dintre prezentatoare a fost lăsată pentru o fostă concurentă
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs