Anesteziştii se pregătesc să iasă din sistemul bugetar şi să treacă pe contracte de prestări servicii cu spitalele

Anesteziştii din Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI) pregătesc o surpriză sistemului public de sănătate: renunţarea la statutul de angajat pentru a negocia contracte de prestări servicii cu spitalele.Să urmeze, adică, modelul implementat deja de Polonia. În România consecinţele ar fi, însă, imprevizibile.
Alina Costache
06 oct. 2016, 07:06
Anesteziştii se pregătesc să iasă din sistemul bugetar şi să treacă pe contracte de prestări servicii cu spitalele

Schimbarea ar însemna venituri mai mari și “norme normale” de lucru pentru anesteziști, explică profesorul universitar Dorel Săndesc, membru al Senatului SRATI, asociație care are aproximativ 600 de membri.

Pe de altă parte, spune acesta, spitalele vor fi obligate să-și “adapteze activitatea la numărul de medici disponibili”. Cu alte cuvinte, vor trebuie să angajeze mai mulți anesteziști. În condițiile deficitului uriaș de astfel de specialiști, adaptarea va înseamna însă, reducerea activității.

“Acesta este modelul polonez pe care noi l-am analizat și avem în vedere trecerea la acest lucru”, a confirmat pentru cursdeguvernare.ro Dorel Săndesc (foto), fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.

La ultimul congres al anesteziștilor din SRATI au participat doi experți polonezi care au prezentat modelul mixt în care funcționează acolo acești medici: “Polonia este o țară unde s-a făcut trecerea medicilor la personal contractual, să nu mai fie angajați ai unui spital public”, a explicat Dorel Săndesc.

Varianta pe care o studiază acum membrii SRATI este cea a înființării unor grupuri care să negocieze în numele anesteziștilor cu spitalele.

Ce s-ar obține prin aceste noi tipuri de relație de colaborare cu spitalele, potrivit profesorului Dorel Săndesc:

  • salarii mai mari (ar exista un “tarif orar decent”)
  • activitate în limitele legii (ca timp și încărcare)
  • asistență juridică și asigurări consistente pentru malpraxis.

În opinia profesorului Săndesc, ar fi câștigați nu doar anesteziștii, ci și pacienții, doarece actul medicul ar fi mai sigur, medicii nemaifiind stresați de condițiile în care lucrează.

Mai multe detalii, pe cursdeguvernare.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT