Angajaţii Dacia primesc sume compensatorii, astfel încât salariul net să nu scadă după transferul contribuţiilor sociale

Angajaţii Dacia vor primi, de la 1 ianuarie 2018, "sume compensatorii de 20%", pentru ca salariul net să nu scadă după transferul contribuţiilor de asigurări sociale, se arată într-un comunicat transmis luni de constructorul de autoturisme de la Mioveni, citat de Mediafax.
Romania TV
18 dec. 2017, 15:05
Angajaţii Dacia primesc sume compensatorii, astfel încât salariul net să nu scadă după transferul contribuţiilor sociale

„Urmare a aplicării Ordonanţelor de Urgenţă Nr. 79/2017 şi Nr.82/2017 referitoare la transferul obligaţiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie”, se arată în comunicatul Dacia.

„Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20% astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel. Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018”, se mai arată în comunicat.

Kaufland majorează venitul minim brut al angajaţilor de la 1 martie 2018

Venitul minim brut pe companie va creşte, din 1 martie 2018, la 2.800 de lei pentru lucrătorii comerciali din magazinele Kaufland, se arată într-un comunicat transmis luni de retailer.

„După anunţarea preluării, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a tuturor contribuţiilor aferente angajatorului, Kaufland anunţă decizia de a creşte şi venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la suma de 2.800 lei brut pe lună, incluzând atât tichetele de masă, cât şi tichetele cadou oferite de Crăciun şi de Paşte. Noua creştere salarială va intra în vigoare efectiv începând cu data de 01.03.2018″, precizează Kaufland.

„Creşterile salariale au loc periodic în companie, iar, în funcţie de vechime, venitul unui lucrător comercial poate depăşi suma de 6.500 lei brut, cu sporuri şi tichete de masă incluse”, se mai arată în comunicat.

„Tichetele de masă încă din prima zi de lucru, asigurările voluntare de sănătate, ajutoarele în bani şi zilele libere plătite pentru diverse evenimente din viaţa angajatului, discounturile în cadrul programelor desfăşurate cu parteneri agreaţi (servicii bancare, servicii turistice, servicii de relaxare şi petrecere a timpului liber precum cursuri de yoga, antrenamente de alergat cu traineri dedicaţi, sesiuni de terapie antifumat sau cursuri de nutriţie), mai multe zile de concediu de odihnă sunt doar câteva dintre beneficiile pe care Kaufland România le acordă membrilor echipei sale”, se mai precizează în comunicat.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 ţări şi o reţea de 116 magazine în România.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Acestea sunt singurele vitamine și suplimente pe care medicii le recomandă. Te scapă imediat de oboseala psihică și sunt bune pentru sistemul nervos
Capital.ro
Interzis pentru cei care locuiesc la casă. Lege pentru cei care au copaci în curte
Playtech.ro
Cum să găsești bilete ieftine de avion? Cel mai bun moment pentru a le cumpăra, aşa poţi călători oriunde cu un buget redus
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Propaganda rusă a pus ochii pe Melania Trump. Imagini nud cu Prima Doamnă a Americii difuzate într-un show TV
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Cât costă o tunsoare la frizerul lui Nicușor Dan și ce servicii include pachetul complet
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
kanald.ro
Mihaela Rădulescu, primul mesaj după moartea lui Felix Baumgartner: ,,Nu am cuvinte”. Vedeta a postat totul pe Instagram
Cancan.ro
Coincidența halucinantă din viața Mihaelei Rădulescu. Legătura macabră dintre Felix Baumgartner și Bogdan Rădulescu
Playsport.ro
Funcția secretă pe care WhatsApp o folosește deja: îți citește mesajele și...
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Decizie obligatorie în România. Se aplică în toate statele membre
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
stirilekanald.ro
Țara europeană în care pacienții cu boli terminale pot să pună capăt suferinței. În ce condiții se permite moartea asistată
Gigi Becali, prima reacție după ce Elena Udrea a fost eliberată. Cum a ajutat-o în închisoare: „Am fost la ea cu o comisie, e o femeie mai puternică decât zece bărbați”
MediaFlux
Unele pensii se majorează de la 1 septembrie! Noul șef al Casei de Pensii a explicat exact
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Prințesa ștearsă din istorie. O descoperire tulburătoare sub nisipurile Egiptului