Angi Varga, mama elevei care a iniţiat mişcarea de protest #foaia goală: „Să acceptăm că aceşti copii nu sunt cum am fost noi”

Mama Andreei spune că fiica ei a moştenit spiritul justiţiar de la bunicul ei. Angi Varga adaugă faptul că mişcarea iniţiată de fiica ei a fost un bun prilej de a-şi revărsa nemulţumirile acumulate în timp.

„Mişcarea #foaiagoală a fost scânteia care a aprins revolta adunată în fiica mea de-a lungul anilor de şcoală, faţă de sistemul de învăţământ, de actul educaţional, de atitudinea unor profesori şi, mai ales, de schimbările nenumărate, bruşte şi fără sens intervenite în acest sistem bolnav.

Pentru ea, această mişcare a reprezentat momentul perfect să îşi deşerte sacul cu nemulţumiri legate de tot ceea ce am enumerat mai sus. Spiritul nu neapărat contestatar, ci mai degrabă justiţiar al fiicei mele este moştenire de la tatăl meu, pe care l-am pierdut acum mai bine de trei ani şi care a fost prietenul cel mai bun şi model al copiilor mei. De fapt, atât eu, cât şi soţul meu provenim din familii cu principii sănătoase de viaţă, ”decreţei” chiar aş putea spune, dar am fost binecuvântaţi cu părinţi care au fost (doar mama soţului meu mai este în viaţă) cei mai buni ”dascăli”/”antrenori” de viaţă pe care ni i-am fi putut dori„, explică doamna Angi.

Mişcarea #foaiagoală nu a schimbat nimic

Angi Varga îşi exprimă, însă, regretul că mişcarea iniţiată de fiica sa nu a avut puterea să schimbe nimic. 

„Cred că acolo unde trebuia să se „mişte” ceva, nu s-a mişcat nimic, am rămas la vechile şi proastele obiceiuri. S-au făcut modificări pe hârtie şi atât. Din varii motive, „nu se poate” implementarea acestor modificări şi ne ascundem după diverse scuze stupide„, adaugă mama Andreei.

Referitor la noul an şcolar, care se va desfăşura în condiţii cu totul atipice, femeia spune că are mari emoţii pentru că nu ştie la ce să se aştepte, cu atât mai mult cu cât fiul ei este an terminal.

„Am mai mari emoţii la acest început de an şcolar, decât atunci când au început copiii mei clasa întâi. Şi nu neapărat pentru că fiica mea pleacă în Anglia la studii, pentru că mă consolează ideea că este vorba totuşi de o ţară mult mai civilizată, evoluată, dotată pentru situaţia actuală, ci, mai ales, pentru că fiul meu intră în clasa a VIII-a şi nu prea ştiu la ce să mă aştept din mai multe puncte de vedere.

Şcoala la care învaţă, aceeaşi pe care a absolvit-o şi Andy, este încă cel mai bun colegiu din judeţ (spun ”încă”, pentru că încep să îl devanseze alte colegii din oraş) şi nu mă confrunt cu probleme privind infrastructura, care constituie un „călcâi al lui Ahile” pentru atâtea unităţi de învăţământ. Tot ce pot să vă spun este că Andy în calitate de preşedinte atât al consiliului şcolar al elevilor colegiului, cât şi al consiliului judeţean al elevilor, a verificat şi impus ca măcar toaletele şcolilor să fie dotate cu săpun şi hărtie igienică„, descrie femeia rezultatele pe care implicarea fiicei ei le-a avut.

Calitatea actului educaţional, „sublimă dar lipseşte cu desăvârşire”

Referitor la calitatea actului educaţional, mama Andreei este de părere că „e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire„. Şi asta mai ales din cauza faptului că programa este foarte încărcată şi inaccesibilă copiilor.

„Dacă vorbim despre probleme legate de calitatea actului educaţional, părerea mea este că aceasta „este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”. Sau, ca să nu fim atât de duri în exprimare, este în cădere liberă. Programa este nepermis de încărcată, complex, neadaptată şi inaccesibilă copiilor, copiii stau prea mult la şcoală şi după şcoală tot şcoală fac (avem opţionale cu titluri pompoase, care – în final – se reduc tot la aceleaşi materii plictisitoare pentru evaluare, olimpiade, concursuri, sau pur şi simplu pe principiul „nu-mi ajung orele să-mi predau materia” mă ascund în spatele opţionalului-obligatoriu să mai fac o oră din cine ştie ce materie)„, afirma doamna Varga.

Ce soluţii vede doamna Angi Varga pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional?

„Soluţii sunt, şi ministerul ar fi avut timpul şi momentul perfect să le pună în practică: reformarea în totalitate a programei, dar şi a cadrelor didactice, pregătirea şi adaptarea lor la orice situaţie ar interveni„, este de parere doamna Angi.  

Transparenţa, unul dintre secretele relaţiei părinte-copil

Mama Andreei spune că părinţii ar trebui să fie foarte atenţi la cum îşi educă micuţii. Ea subliniază importanţa transparenţei în relaţia părinte-copil.

„Primul educator al copilului este părintele. Copilul imită, iar mai apoi aplică tot ce a văzut de mic, deci este absolut necesar ca noi adulţii să fim modele pozitive pentru copiii noştri.

Şi încă ceva foarte important, nu doar în relaţia părinţi-copii, ci pur şi simplu în relaţiile interumane, este comunicarea şi transparenţa. În casa noastră vorbim, ascultăm, analizăm, dezbatem şi argumentăm. Nu sunt de principiul: eu vorbesc şi ei ascultă şi mă ascultă pentru că risc să nu mă audă, sau – şi mai trist – să nu înţeleagă ce vreau să le comunic. Cred că de aici a pornit totul. Mi-am învăţat copiii ca la sfârşitul fiecărei zile de şcoală să vină să îmi povestească totul despre interacţiunea lor cu profesorii, colegii, dar şi cu materia predată. Aşa am ajuns să cunosc cel puţin o parte din neajunsurile acestui sistem de înăţământ„, spune femeia.

Angi Varga atrage atenţia asupra faptului că generaţiile de azi sunt foarte diferite de cele ale părinţilor şi de aceea este esenţial să înveţe şi părinţii de la copii.

„Schimbarea vine din şi de la noi toţi. Dacă vrem schimbare, trebuie să acceptăm şi noi ca părinţi, că aceşti copii nu sunt cum am fost noi şi ar trebui să învăţăm şi noi de la ei, să le înţelegem nevoile adaptate acestor vremuri, acestor tehnologii, acestor informaţii la care au ei acces. Această schimbare de care tot vorbim şi pe care doar unii ne-o dorim, ar trebui să fie rezultatul unui efort conjugat al copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, dar din păcate încă nu am văzut o organizaţie care să adune toţi ”actorii implicaţi în actul educaţional”, deşi – până la urmă – toţi suntem implicaţi în educaţie„, mai spune Angi Varga.

Referitor la reducerea numărului de ore, doamna Varga susţine necesitatea acestei măsuri, deoarece, în momentul de faţă, cu o programă atât de încărcată, elevii s-au transformat în roboţei. 

„Trebuie redus numărul de ore, deoarece copiii nu sunt nişte roboţei şi puterea lor de concentrare, respectiv randamentul, scade pe oră ce trece, dar pentru a putea realiza această reducere, este necesară o regândire în totalitate a programei şcolare, care trebuie ”aerisită” (că tot ne place să folosim termenul). De-a lungul anilor s-a încărcat programa cu noţiuni prea specifice, în loc să lăsăm acest lucru pe seama ciclului universitar.

Ne-am făcut o ”datorie de onoare” din a arăta altor ţări, la ce nivel se învaţă matematica la noi, fără a ne întreba la câţi ne foloseşte în viaţă că ştim să rezolvăm logaritmi, integrale, limite şi derivate, care – chiar dacă şi-ar găsi aplicabilitate practică – se pot învăţa la facultate, la specialitatea în care sunt utilizate. Sunt profesori buni de matematică şi fizică, din garda veche, care predau după manuale din anii `80, pentru că sunt mai bine structurate, deoarece azi editurile se întrec în a fi mai ”creative” şi chiar nu îmi explic de unde ies manuale atât de neadaptate, inaccesibile şi greoaie.

Totodată, numărul de ore ar trebui redus, dar nu în detrimentul orelor care stimulează creativitatea, sau care ţin de cultura generală, sau care au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Singura materie pe care nu neapărat aş scoate-o, ci mai degrabă aş transforma-o este religia care s-ar putea deveni ”istoria religiilor”, introdusă ca materie pentru clasele cu profil socio-umanist, deci la liceu, când elevul- adolescent deja – devine conştient de conceptul de religie. Muzică şi desen trebuie, dar până la liceu – în funcţie de profil; educaţia tehnologică, educaţia socială şi educaţia economică, sunt materii din care se învaţă noţiuni ce îi pregătesc pe elevi pentru viaţă; latina ţine de bun simţ şi de cultură generală, până la urmă suntem un popor latin şi nu cred că a putea citi sau cita un proverb latin, este o chestiune atât de suprasolicitantă„, este de parere mama Andreei Varga.