ANI a cerut Camerei date despre cheltuielile făcute de 47 de deputaţi

ANI a solicitat, luni, Camerei Deputaţilor să îi pună la dispoziţie documente privind 47 de parlamentari, referitoare la numărul de angajaţi, cheltuielile forfetare şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului prin bugetul Camerei, informează Mediafax.
Romania TV
16 feb. 2015, 18:49
ANI a cerut Camerei date despre cheltuielile făcute de 47 de deputaţi

Anunţul a fost făcut, luni, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Zgonea a precizat că figurează pe această listă „şi foşti deputaţi şi actuali parlamentari”.

„De abia a venit hârtia de la domnul Horia Georgescu, pe care o să o pun în Biroul Permanent. Sunt datele care sunt necesare primei analize pe care o face ANI. Camera Deputaţilor trebuie să pună la dispoziţie câteva documente: număr de angajaţi, sume cheltuite din suma forfetară, perioada în care a fost parlamentar şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului prin bugetul Camerei Deputaţilor”, a spus preşedintele Camerei.

Potrivit afirmaţiilor sale, „acesta este un semnal clar că începe, de fapt, o procedură de verificare a fostului Parlament şi al actualului Parlament”.

„Înainte de a veni, mi-a venit o listă cu 47 de parlamentari,… care trebuie să le punem la dispoziţie nişte documente de urgenţă, pe controlul de conflict de interese”, şi-a informat el, anterior, colegii din Comisia de cod electoral, pentru justifica întârzierea de trei sferturi de oră cu care a venit la şedinţa comisiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Vin banii de la UEFA pentru U Craiova! Mihai Rotaru, primul tun financiar
Capital.ro
Schimbare în obiceiurile de consum ale românilor. Cine decide, de fapt, ce ajunge în coșul de cumpărături
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT