Antonescu: Ca membru autosuspendat din PNL, Ungureanu are libertatea pentru orice opţiune politică

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, are, în calitatea sa de membru autosuspendat din PNL, libertatea pentru orice opţiune politică, el precizând că PNL nu e reprezentat de Ungureanu în fruntea Guvernului, cum nu a fost nici la SIE.
Romania TV
20 feb. 2012, 19:59
Antonescu: Ca membru autosuspendat din PNL, Ungureanu are libertatea pentru orice opţiune politică

Crin Antonescu a precizat că autosuspendarea este ca un fel de imunitate, întrucât nu i se mai poate face nimic celui care are această calitate, şi a arătat că în aceeaşi situaţie se mai află şi actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, sau actualul comisar european Dacian Cioloş, potrivit Mediafax.

„Cred că în situaţia de autosuspendat – autosuspendarea asta e un fel de imunitate, nu mai poţi să-i faci nimic omului – este şi domnul Predoiu, cred, tot membru PNL. Cred că este şi domnul Cioloş, comisar european. Nu se poate spune că Guvernul Tăriceanu nu i-a dat cadre lui Traian Băsescu, cadre bune chiar”, a spus Antonescu.

El a precizat că strategia USL nu îl include pe Mihai Răzvan Ungureanu nici în calitatea sa de independent, pe care o deţine formal, în acest moment, nici de fost sau autosuspendat membru PNL. „Nu cred că are importanţă acest lucru. Domnul Ungureanu are toată libertatea la orice opţiune politică de un fel sau altul. Condiţia sa de fost membru PNL sau de autoduspendat nu-l împiedică în nicun fel”, a spus liderul PNL.

Antonescu a sublinait că PNL nu este reprezentat în niciun fel din 2007 încoace de Mihai Răzvan Ungureanu. „PNL nu a fost reprezentat nici la SIE, nu e reperezentat nici în fruntea Guvernului de către domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Dar, repet, omul are toate posibilităţile legale şi morale, din punctul meu de vedere, să aibă orice opţiune politică”, a spus Antonescu.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii în PDL privind cooptarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în partid, dar a spus că, pentru opoziţie, PDL, Traian Băsescu şi ţară, este bine ca premierul Mihai Răzvan Ungureanu să rămână independent.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fostul atacant al lui Adrian Mititelu a susținut Universitatea Craiova din tribune la meciul cu Getafe
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT