Antonescu: CCR nu trebuie să se pronunţe când un act normativ intră în vigoare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, apreciază că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind referendumul este "fără precedent", subliniind că CCR trebuie să se pronunţe asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unui act normativ, nu când acesta intră în vigoare.
Romania TV
27 iun. 2013, 12:23
Antonescu: CCR nu trebuie să se pronunţe când un act normativ intră în vigoare

„Despre hotărârea CCR, sigur că şi-au exprimat părerile pe care le cunoaşteţi, este fără precedent. CCR, prin prevederile legii ei de organizare, se pronunţă asupra unui act normativ dacă este sau dacă nu este constituţional, nu când intră în vigoare. Nu prescrie, nu adaugă la Constituţie când intră în vigoare. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva, avem o nouă premieră. Avem un nou exemplu de modul în care nişte oameni – şase-şapte, maximum nouă, nu ştiu exact câţi, se substituie de fapt celor care sunt mandataţi, că e vorba de Parlament, că e vorba în alte cazuri de Guvern, să ia decizii în această ţară. Şi excedându-şi atribuţiile ne spun multe alte lucruri şi ne impun multe alte lucruri decât singurul pe care sunt îndreptăţiţi să-l spună – dacă ceva în sensul unui act normativ, lege sau hotărâre sau altceva este sau nu este constituţional”, a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului, după şedinţa BPN a PNL, citat de Agerpres.

El a spus că CCR, prin decizia sa, face calendarul întregii ţări.

„Avem o lege care este declarată constituţională, obiecţia de neconstituţionalitate s-a respins, dar vine Curtea şi face calendarul întregii Românii punând în mare dificultate în primul rând proiectul regionalizării”, a conchis preşedintele PNL.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că este constituţională modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă, dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT