Antonescu: Incidentele din Piaţa Universităţii erau inevitabile

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că incidentele violente erau inevitabile în condiţiile în care Parlamentul nu mai reprezintă, datorită preşedintelui Băsescu, forul firesc în care disputele politice sunt soluţionate prin dialog.
Romania TV
14 ian. 2012, 20:05
Antonescu: Incidentele din Piaţa Universităţii erau inevitabile

Liberalul regretă că s-a ajuns la violenţe de stradă, în care sunt victime atât dintre protestatari, cât şi dintre jandarmi. „Asemenea manifestări spontane acolo ajung. Nu degeaba se spune că, într-o democraţie, oamenii dezbat în Parlament ca să nu se bată în stradă”, a declarat Antonescu pentru România TV.

Preşedintele PNL susţine că Traian Băsescu a condus o politică deliberată de minimalizare a rolului de for de dezbatere politică a Parlamentului, precum şi a vocilor din societatea civilă. „Din păcate, nu este decât începutul, dacă lucrurile nu sunt curmate de oamenii politici responsabili”, a apreciat liberalul.

O altă explicaţie a incidentelor de sâmbătă seara ar fi acumularea nemulţumirilor în societatea românească. „Acesta este vârful icebergului acumulării tensiunilor sociale”, a declarat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Leo Messi, certat de unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României: „Aleargă mai puțin decât Dobrin, dar arbitrii îl ajută”
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru audieri. Contribuabilii trebuie să respecte un nou termen pentru întâlnirile online
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?