Antonescu: Suspendarea lui Băsescu nu este destinată Parlamentului actual

Cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este aproape gata. USL va prezenta documentul lunea viitoare, urmând să fie dezbătut de grupurile parlamentare ale Uniunii. Rechizitoriul nu va ajunge însă pe masa Parlamentului actual. Acesta va fi supus dezbaterii publice.
Romania TV
05 dec. 2011, 12:35
Antonescu: Suspendarea lui Băsescu nu este destinată Parlamentului actual

Cererea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este aproape gata, urmând a fi prezentată lunea viitoare şi dezbătută în grupurile parlamentare ale Uniunii, a declarat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

„În ceea ce priveşte acest document, el este aproape finalizat. Va fi prezentat lunea viitoare, va fi dezbătut în grupurile parlamentare, apoi supus, în forme pe care le vom anunţa, unei ample dezbateri publice”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

El a subliniat că demersul de suspendare este destinat unei ample dezbateri publice, pentru care USL doreşte să obţină o susţinere publică masivă.

„Este, cum am spus de la început şi nu au înţeles toţi cei care au ascultat, un demers care nu e destinat în acest moment Parlamentului actual, ci este un demers destinat unei ample dezbateri publice, pentru care dorim susţinere publică masivă. Nu priveşte doar jocul dintre partide, doar jocul din interiorul Parlamentului, un Parlament oricum care şi-a pierdut legitimitatea din motive binecunoscute, e o temă a întregii societăţi”, a precizat Antonescu.

Întrebat dacă USL va strânge semnături pentru suspendarea şefului statului, Crin Antonescu a precizat că se va face şi acest lucru când se va considera că este necesar. „În momentul în care vom considera că trebuie să strângem şi semnături, ceea ce înseamnă deja altceva, o vom face”, a spus liderul PNL.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat