Anunţ de ultima oră al Poliţiei despre accidentul lui Daniel Chiţoiu

Poliţia din Argeş a anunţat, vineri, referitor la incidentul petrecut pe raza comunei Cotmeana joi, în care a fost implicat şi Daniel Chiţoiu, că la acest moment se desfăşoară cercetări ''in rem'', au fost audiaţi mai mulţi martori, iar o concluzie referitoare la vinovăţia certă a unei anumite persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare.
Romania TV
27 dec. 2019, 11:02
Anunţ de ultima oră al Poliţiei despre accidentul lui Daniel Chiţoiu

„La acest moment se desfăşoară cercetări ‘in rem’ (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”, se menţionează comunicatul IPJ Argeş.

Reprezentanţii IPJ Argeş subliniază că eventualele concluzii trase din audierea martorilor nu pot face, la acest moment, obiectul comunicării publice.

„Având în vedere acest aspect, putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice. O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei. Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeş.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat joi în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş. În urma accidentului, un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, a murit pe loc. Soţia acestuia, pasager în autoturismul implicat în accident, a murit la spital. 

Daniel Chiţoiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş. El a fost adus la spitalul Floreasca din Capitală. De asemenea, la Bucureşti este adusă şi o altă femeie, pasager în autoturismul lovit de maşina fostului ministru. 

Citeşte şi: Răsturnare de situaţie în cazul accidentului lui Daniel Chiţoiu. Ce au stabilit anchetatorii

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
De ce a mers, de fapt, Gigi Becali pe Muntele Athos. Patronul FCSB, însoțit de călugări la ceas de mare sărbătoare
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Cum au rămas doi români fără 36.000 de lire pe Aeroportul Otopeni și s-au ales și cu amendă, la întoarcerea din Anglia
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Iranul a luat în calcul să atace mai multe ținte militare americane în Europa, inclusiv în Bulgaria. NATO, pregătită ”să-și apere toți aliații” (FT)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat