Anunţ şoc în Liga I. Ana Maria Prodan mută la Buzău echipa de suflet a clujenilor

Ana Maria Prodan a semnat actele necesare mutării Universităţii Cluj la Buzău, unde "şepcile roşii" vor disputa toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon al Ligii I, începând cu următoarea partidă.
Romania TV
30 aug. 2012, 13:27
Anunţ şoc în Liga I. Ana Maria Prodan mută la Buzău echipa de suflet a clujenilor

Acum am semnat toate documentele şi cu autorităţile locale şi cu clubul din Buzău, totul este în regulă. Contractul este valabil până la sfârşitul campionatului„, a declarat, pentru Mediafax, Ana Maria Prodan preşedintele Universităţii Cluj.

Oficialul grupării clujene a motivat decizia de a muta echipa la Buzău prin costurile mari pe care trebuia să le suporte în fiecare lună la Cluj Napoca. „Totul este gratis la Buzău pentru noi, sunt nişte oameni extraordinari, care ne vor ajuta foarte mult. Asta în condiţiile în care la Cluj pur şi simplu ne-au omorât. Aici, la Buzău, practic noi trebuie să suportăm doar salariile jucătorilor.

Lunar, la Cluj, terenul de antrenament ne costa 7.000 de euro, două meciuri pe teren propriu 45.000 de euro, cantonamentul dinaintea meciurilor alte 10.000 de lei, utilităţile 1.500 de euro, masa jucătorilor 5.000 de euro. Asta se întâmpla la Cluj, la Buzău, toate aceste lucruri sunt gratis. Oamenii ăştia chiar caută acum să găsească şi cazare pentru jucătorii noştri. Ne vor asigura tot, numai ca noi să jucăm la Buzău. Cei de la Cluj ne ameninţă că ne iau palmaresul şi culorile şi tot, dar nu mai contează. Acolo ne luau bani şi pe aerul pe care îl respiram„, a explicat Prodan.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Fotbalistul care a eliminat FCSB din Champions League semnează pe 3 ani cu Universitatea Craiova. Cine este Ronaldo Webster, noul fundaș al campioanei României
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?