Anunţul care ar putea pune capăt războiului din Ucraina

Kremlinul anunţă că Putin şi Trump vor avea în curând o convorbire telefonică şi reafirmă că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din Donbas.
Viorel Dobran
29 dec. 2025, 16:38
Anunţul care ar putea pune capăt războiului din Ucraina

Kremlinul a anunţat luni că foarte curând va avea loc o convorbire telefonică între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump şi a reafirmat că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din partea din Donbas pe care încă o controlează, relatează Reuters.

Putin şi Trump au discutat duminică, înaintea întâlnirii lui Trump cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Miami, iar liderul american declarase că va vorbi din nou cu Putin după convorbirile cu preşedintele ucrainean.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că, în prezent, nu se discută şi despre o convorbire telefonică între Putin şi Zelenski şi a reafirmat condiţia Moscovei ca trupele ucrainene să fie retrase complet din Doneţk şi Luhansk, cele două oblasturi care formează regiunea Donbas.

În prezent, Rusia controlează o cincime din Ucraina, inclusiv Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, aproximativ 90% din Donbas, 75% din regiunile Zaporojie şi Herson şi mici zone din regiunile Harkov, Sumî, Mîkolaiv şi Dnipropetrovsk, potrivit estimărilor ruseşti.

Statele Unite au propus Ucrainei garanţii de securitate „solide” pentru o perioadă de 15 ani, care poate fi prelungită, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că în cadrul întâlnirii sale de duminică pe care a avut-o cu Donald Trump în Florida, a cerut Washingtonului ca aceste garanţii să se aplice pe o perioadă mai lungă, relatează Le Figaro şi Sky News.

„Mi-am dorit cu adevărat ca aceste garanţii să fie aplicate pe o perioadă mai lungă. Şi i-am spus (lui Donald Trump) că vrem cu adevărat să luăm în considerare posibilitatea de 30, 40, 50 de ani”, a explicat preşedintele ucrainean în cadrul unei conferinţe de presă online, precizând că omologul său american i-a asigurat că va reflecta asupra acestei posibilităţi.

Întâlnirea de la Mar-a-Lago s-a încheiat. Donald Trump: „Am făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte încheierea acestui război”. Kremlinul a ajuns la un consens cu Casa Albă: „Un armistițiu temporar nu face decât să prelungească conflictul”

La conferinţa de presă de duminică, Zelenski a declarat reporterilor că garanţiile de securitate dintre SUA şi Ucraina sunt acum „100% convenite”, sugerând că a acceptat oferta lui Trump pentru o perioadă de 15 ani.

Încă nu este clar ce oferă SUA în ceea ce priveşte garanţiile de securitate pentru Ucraina, Trump fiind de obicei reticent în a angaja forţele americane pentru a asigura pacea în zonă, notează Sky News.

Garanţiile suplimentare care implică ţările europene nu se află chiar în acelaşi stadiu, dar au fost „aproape convenite”, a adăugat Zelenski. El a spus că prezenţa trupelor străine în Ucraina ar constitui o garanţie reală a securităţii.

Însă Rusia va obiecta aproape sigur la orice propuneri pentru garanţii de securitate furnizate din partea aliaţilor Ucrainei, care implică forţe din alte ţări, în special NATO, notează Sky News.

Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a declarat luni că o întâlnire cu Rusia va fi posibilă numai după ce Donald Trump şi liderii europeni vor ajunge la un acord cu privire la cadrul de pace propus de Ucraina pentru a pune capăt războiului purtat de Moscova. Adresându-se jurnaliştilor într-o discuţie pe WhatsApp, transcrisă de Reuters, el a adăugat că speră ca partenerii să ofere garanţii de securitate pentru Ucraina imediat ce Kievul va semna acordul de pace.

La finalul întâlnirii cu Donald Trump, care a avut loc duminică în Florida, Volodimir Zelenski a anunţat că în ianuarie va avea loc o nouă reuniune în Statele Unite cu şefii de stat europeni care au participat de la distanţă, prin videoconferinţă, la convorbiri. „În zilele următoare, vrem să organizăm o întâlnire la nivel de consilieri. Rustem Umerov (negociatorul ucrainean – n.r.) este deja în contact cu toţi consilierii americani şi europeni. Vrem ca această întâlnire (la nivel de consilieri – n.r.) să aibă loc în sfârşit în Ucraina şi cred că vom face tot posibilul pentru asta”, a declarat Zelenski în cadrul conferinţei de presă online.

ZELENSKI VREA REFERENDUM. LEGEA MARŢIALĂ VA FI RIDICATĂ NUMAI DUPĂ ÎNCHEIEREA RĂZBOIULUI

Zelenski a mai spsu luni că planul de pace în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului Rusiei ar trebui supus unui referendum în Ucraina. El a adăugat că pentru organizarea unui astfel de referendum ar fi necesar un armistiţiu de cel puţin 60 de zile.

Volodimir Zelenski a prezentat public planul de pace în 20 de puncte. Semnificația gestului și care sunt următorii pași spre pace în Ucraina

Ucraina va ridica legea marţială, care interzice în special bărbaţilor ucraineni cu vârsta aptă de mobilizare să părăsească ţara şi nu permite organizarea de alegeri, numai după încheierea războiului cu Rusia şi după obţinerea unor garanţii de securitate, a afirmat luni preşedintele ucrainean.

„Cu toţii vrem ca războiul să se termine şi abia atunci legea marţială va fi ridicată. Cu toate acestea, ridicarea legii marţiale va avea loc atunci când Ucraina va obţine garanţii de securitate. Fără garanţii de securitate, acest război nu poate fi considerat ca fiind complet încheiat”, a afirmat el în cadrul conferinţei de presă online transcrise de AFP.

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Actorul celebru de pe Netflix care va concura la Jocurile Olimpice de la Milano. A câștigat o medalie olimpică în urmă cu 12 ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să plătească tot. Se adaugă restanțe la întreținere în fiecare lună
Playtech.ro
Principalele schimbări privind acordarea concediilor medicale în 2026. Ce drepturi se pierd și ce obligații apar
Adevarul
Cine sunt pasagerii avioanelor numiți „păduchi de poartă”. Fenomenul vizibil în aproape orice aeroport care îi exasperează pe ceilalți călători
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Bani pentru românii care vor o familie! Se dau 15.000 lei
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil