Anunţul pe care toţi furnizorii de gaze trebuie să-l trimită clienţilor, împreună cu factura. Termenul limită este începutul lunii martie

Furnizorii de gaze naturale vor avea obligația de a-și informa clienții finali cu privire la încetarea schemei de sprijin prin care prețurile gazelor au fost plafonate, începând cu data de 1 aprilie 2026. Măsura este prevăzută într-un nou ordin al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat recent în dezbatere publică, și vizează o informare completă și transparentă a consumatorilor înainte de revenirea la mecanismele de piață.
Mircea Filipescu
16 dec. 2025, 22:35
Anunţul pe care toţi furnizorii de gaze trebuie să-l trimită clienţilor, împreună cu factura. Termenul limită este începutul lunii martie

Potrivit documentului ANRE, informările trebuie transmise clienților din portofoliul propriu până cel mai târziu la data de 2 martie 2026. Comunicarea se va face fie prin anexe la facturile de gaze naturale, fie prin modalitatea de comunicare stabilită de comun acord de părți în contractele de furnizare, astfel încât informația să ajungă efectiv la consumatori înainte de încetarea plafonării.

Conform ordinului, informarea transmisă clienților va trebui să precizeze în mod explicit că, începând cu 1 aprilie 2026, prețul final al gazelor naturale facturat de furnizor va fi prețul contractual. Acesta poate fi fie prețul comunicat clientului la momentul încheierii contractului de furnizare, fie cel rezultat în urma actualizării condițiilor economice ale contractului, acolo unde a fost cazul.

De asemenea, furnizorii vor trebui să explice modul de stabilire a prețului final facturat pentru clienții care vor beneficia, după această dată, de furnizarea gazelor naturale în regim de ultimă instanță. Această clarificare este importantă în contextul în care o parte dintre consumatori ar putea rămâne fără un contract activ pe piața concurențială și ar urma să fie preluați temporar de un furnizor de ultimă instanță.

Un alt element obligatoriu al informării îl reprezintă prezentarea posibilității schimbării furnizorului de gaze naturale. ANRE subliniază că acest proces este gratuit și nu presupune nicio modificare de ordin tehnic a instalației de utilizare a gazelor, astfel încât clienții să fie încurajați să analizeze ofertele disponibile pe piață și să aleagă soluția cea mai avantajoasă.

Citeşte şi: Ce program au supermarketurile Lidl și Kaufland de sărbători. În ce zile este program scurt

În plus, furnizorii vor trebui să le comunice clienților modalitățile de încheiere a unui contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, precum și opțiunile prin care aceștia pot realiza o analiză comparativă a ofertelor-tip existente pe piață.

Tot până la data de 2 martie 2026, furnizorii sunt obligați să informeze și acei clienți cărora nu li se va modifica prețul contractual după încetarea schemei de sprijin. În acest caz, informarea trebuie să includă prețul contractual aplicabil de la 1 aprilie 2026.

ANRE explică această cerință prin faptul că, pe durata aplicării schemei de sprijin, unele contracte de furnizare ar fi putut fi prelungite tacit, pe perioade succesive, fără modificarea condițiilor contractuale, ceea ce face necesară o clarificare pentru consumatori.

Citeşte şi: Schimbări importante anunţate de ING Bank în România. Ce funcţii dispar din Home Bank şi ce pachete noi vor fi introduse

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Campionatele Europene de înot Paris 2026 LIVE. Șase sportivi, eliminați din cursa pentru medalii dintr-un motiv uluitor! Când intră, de fapt, David Popovici în bazin
Capital.ro
Guvernul interimar se reunește într-o ședință extraordinară convocată de Ilie Bolojan. Ce se află pe agendă
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Armata sună din nou mobilizarea! Județele în care vor fi chemați rezerviștii la pregătire
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat