APADOR-CH cere majorarea pedepselor pentru purtarea abuzivă a poliţiştilor faţă de cetăţeni

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki solicită parlamentarilor iniţierea unui proiect legislativ privind modificarea infracţiunii de purtare abuzivă, prin care abuzurile poliţiştilor la adresa cetăţenilor să fie pedepsite doar cu închisoare, iar limitele de pedeapsă să fie majorate cu jumătate, asociaţia susţinând că "înăsprirea pedepselor din Codul penal nu ar trebui să se facă numai în favoarea autorităţii, ci şi a cetăţenilor".
Romania TV
04 aug. 2017, 11:29
APADOR-CH cere majorarea pedepselor pentru purtarea abuzivă a poliţiştilor faţă de cetăţeni

Solicitarea Asociaţiei vine după ce joi, reprezentanţii ministerului Afacerilor Interne au transmis ministerului Justiţiei câteva propuneri de modificare a Codului penal, printre care şi majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj săvârşite împotriva poliţiştilor, astfel încât acestea să nu mai fie pedepsite cu amendă, ci doar cu închisoare, iar în cazul uciderii unui poliţist, pedeapsa să poată fi şi de închisoare pe viaţă.

„APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că înăsprirea pedepselor din Codul penal nu ar trebui să se facă numai în favoarea autorităţii, ci şi a cetăţeanului. Adică odată cu înăsprirea pedepselor pentru ultraj, ar trebui aplicat un tratament similar şi pedepselor pentru purtare abuzivă, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, represiune nedreaptă, fapte de care şi poliţia se face vinovată în raport cu cetăţenii”, susţin reprezentanţii Asociaţiei.

Ei solicită Parlamentului iniţierea „de urgenţă” a unui proiect legislativ care să fie dezbătut simultan cu proiectul Ministerului de Interne şi care să modifice infracţiunea de purtare abuzivă, astfel încât aceasta să nu mai poată fi sancţionată cu amendă, ci doar cu închisoare, iar limitele de pedeapsă să fie majorate cu jumătate, nu cu o treime, ca în prezent.

APADOR-CH solicită şi majorarea pedepselor pentru infracţiunile de cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură, represiune nedreaptă.

„Dacă în cazul infracţiunii de ultraj, autor este cetăţeanul, iar victimă politstul, în cazul infracţiunii de purtare abuzivă sau de cercetare abuzivă lucrurile stau perfect invers: autor este poliţistul, iar victimă este cetăţeanul. Este nevoie de un echilibru al reglementărilor în materie penală, prin care atât cetăţeanul, cât şi poliţistul să fie apăraţi în mod egal, faţă de abuzurile/agresiunile celuilalt”, subliniază reprezentanţii Asociaţiei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT