Arad: O linie de tramvai, construită cu două milioane de euro, este nefolosită de opt ani

Municipalitatea arădeană nu mai exploatează de opt ani o linie de tramvai care a fost inaugurată în 2004, printr-o investiţie de două milioane de euro din fonduri europene, motivând că traseul nu mai este rentabil, deşi se estimase că vor exista mii de călători, transmte corespondentul MEDIAFAX.
Romania TV
25 sept. 2012, 12:33
Arad: O linie de tramvai, construită cu două milioane de euro, este nefolosită de opt ani

Noua cale pentru tramvaie a fost construită din fonduri Phare, pentru a face legătura, pe o distanţă de aproape patru kilometri, între oraşul Arad şi Zona Industrială Vest, unde lucrează aproximativ zece mii de oameni.

Zona cu fabrici se află la marginea DN 7, după ieşirea din oraş spre Vama Nădlac, iar municipalitatea estimase atunci că angajaţii vor folosi ca mijloc de transport tramvaiul.

Linia a fost utilizată însă foarte puţin după ce a fost inaugurată, responsabilii Companiei de Transport Public, aflată sub autoritatea municipalităţii, constatând că nu există suficienţi călători pentru a acoperi cheltuielile de exploatare.

Reprezentanţii municipalităţii afirmă că traseul este nerentabil pentru că patronii asigură transportul salariaţilor cu autocare sau microbuze, mulţi angajaţi beneficiind gratuit de transport sau de abonamente la preţ redus.

„Au existat încercări de reluare a circulaţiei tramvaielor pe acest traseu, însă nu au existat suficienţi călători interesaţi. Primăria a organizat inclusiv întâlniri cu reprezentanţii fabricilor din zonă, la care a fost expusă problema, dar aceştia nu s-au arătat dispuşi să renunţe la transportul salariaţilor cu autocare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Un lider de sindical de la o fabrică din zonă a declarat corespondentului MEDIAFAX că linia s-a dovedit inutilă pentru că se termină la marginea parcului industrial, iar angajaţii ar trebui să meargă mult pe jos până la locul de muncă, în condiţiile în care autocarele sau microbuzele îi preiau pe oameni din apropierea caselor şi îi lasă în faţa fabricilor.

La momentul promovării proiectului de construire a noii căi pentru tramvaie, Primăria prevăzuse şi construirea unui nou cartier de locuinţe în vecinătatea zonei industriale, proiect care a fost însă abandonat de investitori din cauza crizei economice.

Reţeaua totală de linie de tramvai din Arad are, în prezent, peste o sută de kilometri de cale ferată simplă, din care 30 de kilometri sunt în exteriorul municipiului.

Reprezentanţii Primăriei Arad spun că intenţionează să extindă calea de rulare pentru tramvaie prin înfiinţarea unui nou traseu, spre localitatea Zădăreni, unde există o altă zonă industrială.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT