Armata israeliană a piratat postul televiziunii oficiale a Hamas

Armata israeliană a piratat luni postul de televiziune oficial al mişcării Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, unde raidurile aeriene israeliene continuă de şase zile, au anunţat joi surse coroborate, relatează AFP.
Romania TV
19 nov. 2012, 13:28
Armata israeliană a piratat postul televiziunii oficiale a Hamas

Armata israeliană „intervine” în difuzarea unor programe ale staţiei Al-Aqsa TV, televiziunea oficială a mişcării islamiste, potrivit unui comunicat al postului de televiziune, care a precizat că imaginile apar perturbate sau se întrerup.

„Am piratat televiziunea Hamas pentru a difuza avertismente”, a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, anunţând că preluarea controlului asupra postului de televiziune palestinian va dura probabil câteva ore. Cu toate acestea, jurnaliştii AFP din Gaza nu au constatat difuzarea unor avertismente din partea armatei israeliene.

Duminică, programele postului de radio al Hamas au fost deja piratate timp de câteva ore, iar în timpul unor raiduri aeriene asupra a două centre de presă din oraşul Gaza cel puţin opt jurnalişti au fost răniţi.

Într-un comunicat, armata israeliană a îndemnat „presa internaţională să se ţină la distanţă de baze şi instalaţii ale Hamas care servesc operaţiunilor împotriva cetăţenilor Israelului”.

Foreign Press Association (FPA), asociaţia presei străine în Israel, şi-a exprimat îngrijorarea în urma atacurilor armate israeliene asupra unor clădiri care adăpostesc jurnalişti la Gaza.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Geoană, amintiri tari cu Silvio Berlusconi! De ce nu mai ține cu Milan și ce rol are Cristi Chivu. Exclusiv
Capital.ro
Coșmar pentru șoferi. Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Adrian Negrescu: Din păcate, spre asta ne îndreptăm
Playtech.ro
Cum să cureți un mini-cuptor electric pentru a funcționa eficient mai mult timp
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru mâncare. Avertismentul experților: „Urmează luna patimilor financiare”
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj