Artă EXTREMĂ: Mona Lisa a fost trimisă pe Lună cu laserul

NASA a trimis pe Lună, cu ajutorul tehnologiei prin laser celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa, realizând astfel o premieră în comunicarea prin laser. 
Romania TV
18 ian. 2013, 19:51
Artă EXTREMĂ: Mona Lisa a fost trimisă pe Lună cu laserul

Folosind tehnologia cu laser, experţii de la NASA au făcut o încercare mai puţin obişnuită şi, totodată, un debut spectaculos în arta „extremă”. Ei au trimis celebrul portret al maestrului Leonardo da Vinci prin laser, pe o navă spaţială ce orbitează în jurul Lunii din 2009.

Semnalul laser a fost lansat cu ajutorul unei instalaţii speciale din Maryland. Speciliştii au afirmat că experimentul lor este un important pas înainte în comunicarea cu laser pentru navele spaţiale interplanetare, scrie Daily Mail.

„Este pentru prima oară când cineva obţine o comunicare prin laser într-un singur sens”, a declarat David Smith, cercetător care lucrează cu Altimetrul cu Laser al Orbitei Lunare – cel care a recepţionat mesajul trimis de NASA. În viitorul apropiat, acest tip de comunicare simplă prin laser ar putea susţine şi comunicarea prin radio utilizată în prezent pentru sateliţi.

Prin tehnica futuristă, Mona Lisa a fost trimisă pe satelitul lunar „pe bucăţi” cu dimensiuni de 150×200 pixeli. De îndată ce orbita lunară a primit imaginile, satelitul a reconstituit imaginea şi chiar a corectat distorsiunile suferite de aceasta în timpul transmiterii. „Rezultatul” a fost trimis apoi pe Pământ folosind metoda clasică, a undelor radio.

 

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Cristiano Ronaldo! Familia Simpson a prezis finala Campionatului Mondial 2026 încă din 1997. Video
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Prețul carburanților va scădea. Măsurile anunțate de Guvern
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?