ASF confirmă că s-a demarat o investigaţie cu privire la efectul declaraţiilor ministrului de Finanţe privind desfiinţarea Pilonului II

Sectorul Instrumente și Investiții Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat o investigație cu privire la efectul declarațiilor ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, referitoare la desființarea Pilonului II de pensii, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Romania TV
14 iul. 2017, 14:47
ASF confirmă că s-a demarat o investigaţie cu privire la efectul declaraţiilor ministrului de Finanţe privind desfiinţarea Pilonului II

”Sectorul Instrumente și Investiții Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară a demarat, încă din data de 30 iunie 2017, o investigație cu privire la posibilitatea existenței unor elemente care intră sub incidența abuzului pe piață — manipulare prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață”, se arată în document.

Potrivit acestuia, în situația în care în urma analizelor efectuate sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente sunt adoptate măsuri de către Autoritate care pot fi făcute publice, în funcție de caracterul acestora.

”Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informațiilor publice, acestea au fost aduse la cunoștința publicului”, menționează ASF.

În data de 29 iunie, după audierea sa din comisiile reunite de Buget-finanțe din Parlament, Ionuț Mișa a afirmat că Guvernul va desființa Pilonul II de pensii.

„Pilonul II, da, se va desființa. Banii se vor întoarce înapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Practic vor opta între posibilitatea de a le administra statul acești bani și a le oferi o pensie la sfârșitul stagiului de cotizare sau să fie un privat care face acest lucru. Pilonul II este practic un mix între stat și privat. Toți cei care au cotizat vor fi și cei care vor primi banii înapoi”, a spus Mișa.

Potrivit acestuia, suma acumulată până în prezent ca stagiu de cotizare va reveni fiecărui contribuabil „și va fi la dispoziția lui să opteze dacă o direcționează către privat”.

„Companiile care administrează Pilonul II de pensii încasează comisioane de management și administrare. Sumele sunt foarte consistente. Erodează, într-un fel sau altul… Există certificate de trezorerie care au un randament bun și aceste piloane plasează banii de exemplu în certificate de trezorerie obținând o dobândă mai bună și diferența o păstrează, deci nu în toate situațiile este un randament mai bun”, a mai arătat ministrul desemnat.

El a precizat că intenționează finalizarea unui proiect în acest sens până la finalul anului.

Potrivit acestuia, la nivelul Pilonului II de pensii sunt acumulate în prezent 40 miliarde lei.

„Din analiza pe care am făcut-o împreună cu colegii, pensia pe care a primi-o astăzi un contributor la Pilonul II de pensii ar fi undeva la 25 de lei pe lună”, a spus Mișa.

El a precizat că beneficiile pentru cel care contribuie la Pilonul II de pensii nu sunt foarte mari.

„Luăm în calcul de a da posibilitatea fiecărui contribuabil să opteze către Pilonul III de pensii, către cel privat, sau să meargă către Pilonul I. Este alegerea contribuabililor”, a mai arătat ministrul propus al Finanțelor.

La câteva ore după această declarație el a precizat, prin intermediul unui comunicat, că Pilonul II de pensii nu va fi desființat și nici naționalizat, subliniind că la Parlament a răspuns unei întrebări ”care probabil a fost interpretată greșit”. În acceași zi, atât premierul Mihai Tudose cât și președintele PSD Liviu Dragnea au negat că se va desființa.

În aceeași zi, Bursa de la București a consemnat scăderi de peste 2% joi, cel mai afectat fiind indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, BET-NG, care s-a depreciat cu 4,89%.

Indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 12 acțiuni, a consemnat o scădere de 3,83%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a coborât cu 3,69%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 2,39%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 3,69%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a „pierdut” 3,59%.

În luna aprilie a acestui an, NN Pensii a transmis o scrisoare clienților prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public cu privire la o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.

Președintele de la acel moment al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, declara, însă, că discuția privind naționalizarea pensiilor este un nonsens din punct de vedere economic, o fumigenă aruncată, pentru că noțiunea de naționalizare nu există în condițiile în care Pilonul II este finanțat de stat prin alocații bugetare.

În urma acestor discuții, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, și a decis retragerea autorizației directorului general, Raluca Țintoiu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Marian Golea știe pentru ce zodii urmează o lună perfectă: „Totul le merge perfect”
Capital.ro
Ion Iliescu, în agonie. Medicii l-au trecut pe aparate. Breaking News!
Playtech.ro
Oamenii, îndemnaţi să pună o foaie A4 în frigider când afară e caniculă. Motivul pentru care producătorul Beko îşi sfătuieşte clienţii să facă acest test
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Dulceață de vișine și rubarbă. Delicatesă pentru zilele toride de vară
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Meteorologii Ease Weather anunță temperaturi de vară până la mijlocul lui noiembrie, în București și în celelalte orașe din România
Playsport.ro
De ce spune o jurnalistă celebră din SUA că după ce a vizitat toată Europa s-ar întoarce doar în Bucureşti şi...
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. Vocea sa a fost și va rămâne inconfundabilă. A fost iubit de toți românii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Nicușor Dan, amendat de AEP după ce a câștigat președinția României. Totul a ieșit la iveală după declarația lui Călin Georgescu
MediaFlux
Decizie privind recalcularea pensiilor de către casele de pensii! Deputații au votat prelungirea până la 30 iunie 2026
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană