Asistent român în Italia, scandalizat că nu este vaccinat anti-COVID. „Dacă nu se impunea carantina, mă gândeam să vin în România”

Valentin Neguleasa este asistent medical liber profesionist în Milano de 12 ani. Din martie, când a luat amploare pandemia de COVID-19, a lucrat în permanenţă în clinici sau în domiciliul pacienţilor. Românul este unul dintre cei 80 de mii de asistenţi liberi profesionişti din Italia care nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 alături de cadrele medicale.
Razvan Mihalascu
14 ian. 2021, 10:07
Asistent român în Italia, scandalizat că nu este vaccinat anti-COVID.

Un asistent român în Italia este revoltat deoarece nu va fi vaccinat împotriva noului coronavirus în prima etapă. Valentin Neguleasa spune că a lucrat permanent încă din primele luni ale pandemiei COVID-19.

„La un centru de zi pentru Alzheimer unde lucrez, eu deschid primul ușa și întâmpin pacienții dimineața. Șoferul și voluntarul care îi aduc cu mașina au vaccinul făcut, eu care sunt asistent medical nu sunt considerat o prioritate. N-am putut să-mi imaginez așa ceva”, a precizat Valentin Neguleasa, care lucrează ca asistent liber profesionist în Italia, conform Libertatea.

Citeşte şi: Medici din Capitală, trimişi să se vaccineze la un centru inexistent. Anunţul făcut de Valeriu Gheorghiţă

Românul este unul dintre cei 80 de mii de lucrători independenți din sectorul sanitar care se confruntă cu această problemă.

„Având în vedere că m-am supus riscului din martie și până acum, chiar dacă nu am o formă contractuală subordonată și lucrez cu PFA, nu înțeleg de ce am fost exclus. Același spital care nu m-a acceptat pentru vaccin acum îmi spunea anterior că terapiile anticoagulante pe care le fac eu erau esențiale.

Dacă nu se impunea carantina, mă gândeam să vin în România, să mă vaccinez. Doar interdicțiile și carantina m-au oprit”, a declarat românul.

De altfel, Federația Națională Ordinul Asistenților Medicali a trimis și o scrisoare deschisă către premierul italian Giuseppe Conti. Nu a primit însă un răspuns dacă asistenţii medicali liberi profesionişti vor fi totuși incluși în prima fază a vaccinării anti-COVID din Italia, potrivit Nurse24.it.

Şi specialiştii din privat s-au revoltat la începutul lunii ianuarie pentru că nu erau incluşi în prima etapă a vaccinării, însă autorităţile italiene au remediat.

„Asistenții medicali liberi profesioniști, care sunt angajați în cabinetele private sau care fac servicii la domiciliu, precum și cei voluntari în clinicile locale sunt excluși din această primă fază a imunizării. Vorbim de o cincime din personalul medical”, a declarat atunci Maria Genesi, președinta Ordinului Asistenților Medicali Profesioniști din Piacenza.

Citeşte şi: A apărut vaccinul antiCOVID care ar oferi imunitate pe viaţă, chiar în Europa. Ce spun cercetătorii belgieni

Asistent român în Italia, scandalizat că nu este vaccinat anti-COVID. Motivul scandalos pentru care a fost refuzat

Valentin Neguleasa lucrează de 12 ani ca asistent medical liber profesionist. Românul nu are un contract de muncă permanent la o instituție medicală de stat sau privată, ci diverse colaborări.

Potrivit sursei citae, românul merge aproape în fiecare zi la pacienţi acasă într-un program de monitorizare a tratamentului cu anticoagulante, dar face și ture la diferite centre și clinici.

În ultima săptămână, asistentul a luat legătura cu autoritățile și cu șefii de spitale pentru a fi inclus pe lista de vaccinare, dar fără succes.

„În această fază, campania de vaccinare e dedicată operatorilor sanitari care lucrează în cadrul sistemului de stat. În a doua etapă, pe baza indicațiilor ministeriale, va veni rândul liberilor profesioniști”, a fost răspunsul pe care l-a primit asistentul român.

Campania de vaccinare anti-COVID în Italia. Cine are prioritate

Datele Ministerului italian al Sănătăţii arată că în etapa de vaccinare din ianuarie până în martie sunt incluși personalul sanitar și de asistență socială, personalul și cei internați în centrele rezidențiale pentru bătrâni, persoanele de la 80 de ani în sus.

Valentin Neguleasa a spus că el şi colegii săi ar urma să fie vaccinaţi în a doua etapă care începe în aprilie. Din cauza restricțiilor din Italia, românul are în permanență asupra sa un document emis de spitalele cu care colaborează, care atestă că asigură servicii vitale şi îi facilitează deplasarea prin oraş.

În doar trei ani, din 2015 până în 2018, numărul celor care lucrează ca asistenți medicali liber profesioniști a crescut cu 16 mii de persoane, până la 80 de mii, potrivit Federației Naționale Ordinul Asistenților Medicali din Italia.

DailyBusiness
Motivul pentru care Gina Pistol îi ascunde chipul fetiței, pe rețelele sociale: „Uneori și nouă ne este greu”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine e noua șefă de cabinet a lui Ilie Bolojan, cu salariu de mii de euro de la stat! Ana-Smărăndița Irina a scos la vânzare o pensiune de 1,5 milioane euro
Capital.ro
EXCLUSIV. Interzicerea banilor cash. Anunț pentru cine folosește numerar: În România se face micul experiment al UE
Playtech.ro
Cele mai periculoase stațiuni după lărgirea plajelor. Ce zone trebuie evitate de turiști și unde au apărut gropi de peste 3 metri
DailyBusiness
Ce alimente să eviți atunci când bei cafea. Unele combinații pot afecta gustul sau stomacul
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Ilie Bolojan promite sprijin pentru categoriile vulnerabile. Dogioiu, despre planurile premierului
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 10 iulie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 11,99 milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultima dorință a Luizei, tânăra care a murit după ce a născut, este sfâșietoare. Soțul ei nu a mai apucat să-și țină promisiunea: 'Îi era foarte
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Decizie pentru pensiile de peste 3.000 lei. Ministrul Muncii, anunț la TV: Am făcut tot ce-am putut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Fonduri europene de 200.000 de euro pentru români! Cum se pot obține banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spor de femeie și de nesimțire: cum a devenit SAPE exemplul perfect al imposturii bugetare