Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România este de părere că medicii nu pot să refuze un pacient care are alte opinii privind boala COVID-19. Pentru a explica absurdul situaţiei, Vasile Astărăstoae apelează la metafore: „Dacă am accepta alt punct de vedere, medicii ar deveni, pe de o parte, judecători ai pacienților, iar pe de altă parte, s-ar ajunge la situații absurde în care fumătorii nu ar fi tratați de afecțiuni pulmonare, consumatorii de alcool de ciroză hepatică, iar pofticioșii de dulciuri de diabet„, a scris Vasile Astărăstoae pe site-ul său.

Iată, mai jos, replica integrală a medicului Astărăstoae dată colegilor săi de breaslă:

Alte Articole

Asta, DA, răsturnare de situație în showbiz! S-au ÎMPĂCAT ...

Cazurile de Covid 19 cresc de la zi la zi, ar putea reveni restricţiile. ...

Ministerul Sănătății, în alertă! România, pe locul doi ...

„Declarații nedeontologice

Apar tot mai des în mas-media personaje, care culpabilizează populația și care justifică creșterea numărului de infectați prin nerespectarea de către populație a recomandărilor „experților”. Faptul că politicienii demagogi, ziariștii isterici și specialiștii orgolioși și limitați încearcă să-și acopere neștiința și neputința prin culpabilizarea populației este de înțeles.

Citeste si Asistentă româncă, după 15 ore de muncă: „Eşti îmbrăcat şi izolat până în dinţi. Nu mai ai aer, te apucă ameţeala. Dar mergi înainte”

Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că în rândul celor care blamează cetățenii se găsesc și reprezentanți ai lumii medicale. Șochează afirmații de genul „cei care nu cred în COVID, sa nu mai fie tratați”; „îi așteptăm la ATI cu lumânări”; „sistemul sanitar este sufocat din cauza inconștienței populației” etc. Unii o fac din obiediență, din interes personal (afaceri, posturi de manager în spitale obținute fără concurs etc.) sau din interes politic (actuala pandemie a fost intens politizată). Ei trebuie ignorați.

Ceea ce îngrijoreză este poziția acelor medici, care epuizați și înfricoșati de SARS CoV-2, vehiculează astfel de idei fiind de bună credință, dar fără a se gândi că încalcă deontologia profesională. Recent, am văzut o postare a unui chirurg din specialitatea chirurgie toracică, care lucrează într-un spital non-COVID (îl cunosc și îl prețuiam), prin care solicita celor care nu cred în gravitatea bolii să semneze în alb o solicitare de a nu fi tratați în caz că se îmbolnăvesc. Și mulți l-au aplaudat. Îi înțeleg îngrijorarea și sentimentele de frustrare profesională, dar nu pot să fiu de acord cu o astfel de măsură. Acest, să-i spunem eufemistic, derapaj nu este posibil să fie pus în practică din motive legale, dar mai ales etico- deontologice.

[…] Există diferite forme de drepturi. Drepturile legale, care sunt create și abolite de parlamente sau dictatori și drepturile naturale, care sunt posedate de toată lumea și nu pot fi luate (chiar dacă adesea sunt ignorate sau încălcate de către guverne sau dictatori). Drepturile naturale sunt descrise ca fiind universale, sunt inerente în virtutea naturii umane, create/înzestrate de natură (în mod tradițional de Dumnezeu sau de o sursă transcendentă) și pot fi înțelese prin rațiunea umană. 

Există și drepturi specifice pe care unii le posedă și altii nu. Ele au la bază relații sociale speciale (de exemplu relația medic-pacient).

Drepturile implică obligații. Alte persoane sunt obligate să acționeze în așa fel încât să respecte drepturile unei persoanei. […] Drepturile reprezintă promisiunea de la majoritate la minoritate, de la puternici la slabi că demnitatea și egalitatea vor fi respectate. Întrucât medicii sunt adesea în poziții de putere semnificativă asupra pacienților, drepturile pacientului sunt un memento important al datoriei și respectului datorat pacientului pe care îl implică puterea medicului. Drepturile au încurajat adesea oprimații și maltratații să se ridice și să protesteze, dobândind un rol important și benefic într-o societate, deși acest lucru poate fi inconfortabil pentru membrii puternici ai acelei societăți.

Citeste si Pediatrul Mihai Craiu avertizează părinţii: „Copilul confirmat cu coronavirus NU TREBUIE tratat preventiv cu nimic”

Medicii trebuie să fie conștienți de faptul că există o relație între drepturi și îndatoriri, deoarece, atunci când un pacient își revendică dreptul la asistență medicală, datoria/obligația va reveni medicului să o asigure. De când a luat ființă medicina, etosul profesiei medicale a fost și unul samaritean. Deoarece are o putere mai mare față de pacient, medicul trebuie să o tempereze și controleze prin compasiune, dragoste, înțelegere și comuniune. Jurământul lui Hipocrates nu este altceva decât o înșiruire de obligații / îndatoriri. Nediscriminarea este regula de bază. Medicul tratează boala, nu sancționeaza comportamentul pacientului. Tratează la fel „și pe cel puternic și pe cel slab, și pe cel bogat și pe cel sarac, și pe prieten și pe dușman” (Maimonides). […]

Dacă am accepta alt punct de vedere, medicii ar deveni, pe de o parte, judecători ai pacienților, iar pe de altă parte, s-ar ajunge la situații absurde în care fumătorii nu ar fi tratați de afecțiuni pulmonare, consumatorii de alcool de ciroză hepatică, iar pofticioșii de dulciuri de diabet. Prin urmare, drepturile pacienților sunt revendicate ca absolute și prin urmare, orice acțiune împotriva drepturilor este privită ca o încălcare directă a dreptului în sine. Acest lucru permite ca drepturile să fie folosite ca atuuri împotriva medicilor și a societății, protejând pacientul. Blamarea și stigmatizarea pacientului sau a unui grup din populație este inacceptabilă indiferent de argumentele aduse.

[…] P.S.1. Medicii se întreabă ce drepturi au ei? Au dreptul de a practica într-un climat de libertate și independență profesională, dreptul de a li se recunoaște aportul social, dreptul de a-și planifica și construi cariera (într-un climat de siguranță) etc. Adesea aceste drepturi sunt încălcate. Dar pentru a impune respectarea lor, trebuie ca ei să respecte drepturile altora, în special ale pacienților.

P.S.2. Principala temă de dezbatere în România (legat de evoluția pandemiei COVID-19) este închinatul la „sfânta mască” – temă ridicolă și dusă deja în derizoriu. Masca nu este nici panaceu, nici mijloc absolut de a împiedica circulația virusului. Ea trebuie purtată de cei prudenți în spații închise sau deschise aglomerate. Dacă era atât de eficientă, pandemia ar fi disparut până acum sau cel puțin cei care au purtat-o corect nu s-ar fi infectat”, a scris profesorul Astărăstoae pe site-ul său.