Atac terorist la Paris: Stephane Charbonier, directorul Charlie Hebdo, ŞTIA CUM va MURI

Stéphane Charbonnier ştia că se afla pe lista Al-Qaida a celor mai „vânaţi” duşmani ai Islamului. Intrase în colimatorul teroriştilor Al-Qaida în 2013, figurând ca fiind în categoria celor mai căutate persoane pentru a fi pedepsite pentru „crime împotriva Islamului”.

Directorul publicaţiei satirice, în vârstă de 47 de ani, intrase în colimatorul reţelei teroriste după ce publicase o serie de caricaturi cu Profetul Mahomed. Al-Qaida îl voia „viu sau mort” şi pornise o adevărată vânătoare împotriva lui.

Charb fusese nevoit să intre sub protecţia poliţiei, pentru că nu a vrut să bată în retragere după ameninţarea islamiştilor. În 2007, publicaţia Charlie Hebdo a publicat 12 caricaturi controversate cu profetul Mahomed, preluate dintr-un ziar danez.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Acum, Charb a devenit una dintre cele peste 12 victime ale atacului terorist produs miercuri la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo. „Charb se afla sub protecţia autorităţilor. Ameninţările erau constante. Este înfricoşător”, a spus avocatul redacţiei Charlie Hebdo, Richard Malka.

Alte articole

Organizatorii ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, amenințați cu moartea după ce ar fi parodiat „Cina cea de Taină”

„Mahomed nu este sacru pentru mine. Nu îi condamn pe musulmani că nu râd când văd desenele noastre. Trăiesc sub autoritatea legii franceze. Nu trăiesc după Coran”, declara, în 2012, Charb, spunând atunci că acele caricaturi publicate în Charlie Hebdo ar putea şoca doar acele persoane care „doresc să fie şocate”.

Stephane Charbonnier ştia că este urmărit zi şi noapte de către islamişti şi că ştie cum o să moară. Într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde în 2012, Charb prezenta condiţiile în care trăia, referindu-se şi la prezenţa poliţiei la sediul redacţiei Charlie Hebdo, în urma incendiului din noiembrie 2011: „Într-un an, am epuizat cam 20 de gărzi de corp (…) Nu am copii, nu am soţie, nu am maşină, nu am credit. Este poate un pic cam pompos ceea ce voi spune, însă prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi„.