Atentat sângeros: cel puţin 50 morţi. „Explozia a fost foarte puternică, am crezut că mi s-au spart timpanele”

Explozia s-a produs la Moscheea Khalifa Sahib din vestul Afganistanului, în jurul orei locale 14.00, a declarat Besmullah Habib, purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.
Filip Stan
29 apr. 2022, 17:54
Atentat sângeros: cel puţin 50 morţi.

UPDATE ATENTAT O explozie puternică a ucis vineri peste 50 de credincioşi într-o moschee din capitala afgană Kabul, a afirmat liderul lăcaşului de cult, citat de Reuters.
Atentat. Cel puţin 10 persoane au fost ucise, iar alte 15 rănite în urma unei explozii care a izbucnit la o moschee din vestul Kabulului, Afganistan, vineri, au declarat oficialii locali. Incidentul a avut loc pe fondul unui val de atacuri asupra lăcaşurilor de cult afgane şi a ţintelor civile în timpul lunii Ramadanului, relatează Reuters.

Semnal de alarmă în Republica Moldova! Israelul şi Germania le cer cetăţenilor să părăsească urgent Transnistria

Explozia s-a produs la Moscheea Khalifa Sahib din vestul Afganistanului, în jurul orei locale 14.00, a declarat Besmullah Habib, purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.

Un bărbat, care se afla în interiorul moscheii în acel moment, a declarat pentru Reuters că un incendiu uriaş a izbucnit în clădire în timpul rugăciunilor, iar flăcările i-au ars picioarele şi mâinile.

”Explozia a fost foarte puternică, am crezut că mi s-au spart timpanele”, a spus un alt locuitor din zonă. O asistentă de la un spital din apropiere a precizat că au primit mai multe persoane rănite în stare critică în urma atacului.

Zeci de civili afgani şi-au pierdut viaţa în ultimele săptămâni în explozii, unele dintre atentate fiind revendicate de Statul Islamic.

Atentat înfiorător comis de o femeie, care s-a aruncat în aer. A omorât trei profesori şi pe şoferul acestora
Talibanii, care conduc Afganistanul, susţin că au eliminat în mare parte ramura locală a Statului Islamic de la preluarea puterii în august 2021, dar oficialii internaţionali şi analiştii spun că riscul unei reapariţii a militantismului persistă.

Multe dintre atacuri au vizat minoritatea religioasă şiită, însă au fost atacate şi moscheile sunnite. Joi, la bordul a două dube de pasageri care transportau nişte musulmani şiiţi în oraşul nordic Mazar-e-Sharif s-au produs explozii, iar atacul s-a soldat cu cel puţin 9 morţi. Vinerea trecută, o explozie s-a produs la o moschee sunnită în timpul rugăciunilor în oraşul Kunduz, ucigând 33 de persoane.

Cel mai recent atac a avut loc în ultima vineri din luna Ramadanului în care cei mai mulţi musulmani postesc, şi înainte de sărbătoarea religioasă Eid de săptămâna viitoare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Culisele scandalului de la FCSB: „Mustață lovește în Gigi Becali când dă în Meme Stoica!”
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Cadoul de numai 3,10 lire de care s-a bucurat Prințesa Charlotte. Fiica lui William și Kate, surprinsă într-o ipostază neașteptată
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Schema de ajutor s-ar putea prelungi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT