Augustin Lazăr, reverificat de CNSAS după acuzaţia că a refuzat să-l elibereze pe disidentul Iulius Filip

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzaţiile ce i-au fost aduse în spaţiul public privind refuzul de a-l elibera din Penitenciarul Aiud pe disidentul anticomunist Iulius Filip. 
Romania TV
04 apr. 2019, 11:38
Augustin Lazăr, reverificat de CNSAS după acuzaţia că a refuzat să-l elibereze pe disidentul Iulius Filip

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la Procurorul General al României domnul Augustin Lazăr, Colegiul C.N.S.A.S., în şedinţa de astăzi, 04.04.2019, a decis reverificarea sa, pornind de la elementele noi, care au fost dezbătute în mass-media”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS)

Colegiul CNSAS a ţinut să precizeze, totodată, că opiniile istoricului Mădălin Hodor, funcţionar public în cadrul CNSAS, care a declarat că afirmaţia că Augustin Lazăr a fost „un torţionar” este falsă, iar cel care de fapt a făcut acest lucru era lt.col. Lazăr Gheorghe, nu reprezintă punctul de vedere al Consiliului. „Mădălin Hodor nu are mandat de reprezentare din partea Colegiului C.N.S.A.S”, se mai arată în comunicat.

Augustin Lazăr, procurorul general, a declarat miercuri seară, referindu-se la acuzaţiile conform cărora în perioada comunistă ar fi refuzat eliberarea unui disident, că are „o anumită emotivitate, o anumită agitaţie produsă de aceste întâmplări” şi şi-a exprimat regretul pentru drama acestuia. El a spus că acest scandal a fost creat pentru că sunt persoane interesate să dramatizeze, persoane care au proceduri judiciare în curs şi ar dori să obţină cu această ocazie o situaţie favorabilă şi să influenţeze candidatura la funcţia de procuror general pentru mandatul viitor.

„Adevărul va ieşi la lumină, în mod cert. Mai greu, dar va ieşi. Ei îşi vor cere scuze public, dacă vor avea această onoare, pentru ceea ce fac, atacând sistematic toate instituţiile Justiţiei, Ministerul Public şi Procurorul General”, a spus Lazăr.

Referindu-se la cazul disidentului anticomunist Iulius Filip, din anii ’80, Augustin Lazăr a spus: „Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifică mandatul de executare a pedepsei, la care umblă doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie şi o persoană că domnul Filip şi condiţiile erau verificate în acelaşi mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om, despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare data de un tribunal militar şi se află la Aiud în executarea unei pedepse”.

„Regret că drama acestui om, un disident politic care a crezut în convingerile sale şi a fost un om de onoare, a fost folosită de oameni interesaţi, pentru a atacă Justiţia, Ministerul Public, Procurorul General”, a adăugat Augustin Lazăr.

Luju.ro a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip. „În anii ’80, după ce i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceausescu şi şi-a exprimat printr-o scrisoare sprijinul faţă de mişcarea anticomunistă „Solidaritatea” din Polonia, Iulius Filip a fost anchetat şi arestat în mai multe rânduri (..) În final, acesta fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru „propagandă împotriva orândurii socialiste””, scrie sursa citată, care susţine că Iulius Filip a încercat de două ori să fie liberat condiţionat, fiind refuzat de o comisie condusă de procurorul Augustin Lazăr.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Codin Maticiuc, urare inedită pentru soția sa, de ziua ei de naștere! Ce mesaj i-a transmis actorul Anei Pandeli
Fanatik.ro
Cum au dispărut din lotul României Ianis Hagi, Man, Drăgușin, Rațiu și Răzvan Marin și care sunt lucrurile pe care Gică Hagi le gândește, dar nu le spune
Capital.ro
Furnizorii au început să trimită noile oferte la gaze. Ce prețuri îi așteaptă pe români la iarnă
Playtech.ro
Comuna din România care are mai mulți locuitori decât zeci de orașe. De ce nu este transformată în municipiu
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bombă! 'Cel mai bun stadion din lume' ar putea fi inaugurat după aproape 20 de ani. Cum arată | GALERIE FOTO
MediaFlux
Cum arată surorile Giurcanu în spatele camerelor de filmat! Imagini paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte