Tot ce trebuie să ştii înainte să investeşti fizic în aur și argint. Sfaturile unui specialist

Aurul și argintul au revenit în forță în portofoliile investitorilor, pe fondul tensiunilor geopolitice, al inflației persistente și al interesului tot mai mare al băncilor centrale pentru activele de refugiu. Prețul aurului a crescut cu peste 60% în ultimul an, iar tot mai mulți români se întreabă cum pot investi corect în lingouri și monede, fără să facă greșeli costisitoare.
Filip Stan
03 feb. 2026, 16:37
Tot ce trebuie să ştii înainte să investeşti fizic în aur și argint. Sfaturile unui specialist
Tot ce trebuie să ştii înainte să investeşti fizic în aur și argint. Sfaturile unui specialist

Dacă vrei să investești în aur și argint trebuie să ştii care sunt cele mai bune lingouri pentru investiții, unde se păstrează aurul în siguranță şi ce taxe se plătesc în România. Daniel Văduva, partner Avangard Gold, explică principalele reguli ale investiției în aur fizic.

Aurul nu este o investiție speculativă pe termen scurt

Una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de investitori este tratarea aurului ca pe un activ speculativ, destinat câștigurilor rapide. „Aurul este o investiție pe termen lung, nu este un produs speculativ. Le recomandăm clienților să investească pe un orizont de 3-5 ani, acesta fiind perioada optimă din punct de vedere al randamentelor. Dacă cineva vine la noi și ne spune că peste un an vrea să vândă, noi îi spunem că nu acesta este produsul potrivit”, spune Daniel Văduva, citat de wall-street.ro.

Citeşte şi: Se pregătesc tăieri de alocaţii. Copiii românilor ar putea primi mai puţini bani

Specialistul subliniază că o greșeală des întâlnită este a celor care au cumpărat aur în ultimul an, au văzut o creștere de 20-30% și apoi au vândut rapid: „”Acum văd că această creștere a continuat și le pare rău că au vândut. Aurul este pentru protecția portofoliului de investiții, este un activ care trebuie să crească atunci când pierzi bani din celelalte investiții și compensezi astfel acel minus. Nu trebuie cumpărat și vândut de la o lună la alta”.

Ce tipuri de lingouri sunt cele mai avantajoase pentru investiții

Un sfat esențial pentru investitorii aflați la început de drum ține de alegerea lingourilor. Deși cele mici, de 2–5 grame, sunt mai accesibile ca preț total, ele sunt mai scumpe raportat la gramul de aur. „Cu cât lingoul este mai mare, cu atât costul pe gram este mai mic. Manopera cântărește mult mai mult în prețul final al lingourilor mici. De aceea, celor care vor să investească le recomandăm, de regulă, lingouri de peste 20 de grame”, spune Daniel Văduva.

Cele mai cumpărate lingouri în România sunt următoarele: aur – lingoul de 10 grame (cel mai popular, compromis între preț și eficiență), argint – lingoul de 1 kilogram.

Unde se păstrează aurul fizic: acasă sau la bancă?

Unul dintre principalele avantaje ale aurului fizic este controlul direct asupra investiției, fără dependență de sistemul bancar sau de piețele financiare. „Cei care cumpără aur ca activ de refugiu vor să îl aibă lângă ei. Aurul fizic nu depinde de sistemul financiar. Într-o criză majoră, ETF-urile sau aurul „pe hârtie” pot avea probleme de lichiditate, pentru că decontarea se face prin bănci. În schimb, aurul fizic poate fi luat cu tine la nevoie”, subliniază Daniel Văduva.

Citește și: Ce amenzi riscă şoferii care circulă pe banda unică de autobuz în Bucureşti. STB anunţă extinderea reţelei cu încă 8 km

Principalele opțiuni de depozitare: casetă de valori bancară – cea mai recomandată soluție pentru majoritatea investitorilor, depozitare la domiciliu, pentru sume mai mici, depozitare în Elveția, direct la rafinării, pentru investiții de ordinul milioanelor de euro.

De ce a crescut exploziv cererea pentru aur

Cererea pentru aur fizic a crescut cu peste 300% în perioadele de instabilitate, spune reprezentantul Avangard Gold. Pandemia, războiul din Ucraina și temerile legate de securitatea globală au readus aurul în centrul atenției: „Când a început războiul din Ucraina, oamenii erau panicați și se gândeau ce să facă: dacă ar trebui să plece și ce să ia cu ei. Desigur, în acest context, aurul fizic a intrat în atenția unui număr tot mai mare de persoane”.

Ce taxe plătești dacă investești în aur fizic în România

Un avantaj important al aurului de investiții este tratamentul fisca. Potrivit art. 313 din Codul Fiscal, lingourile de aur de 24K și monedele de aur cu puritate de minimum 900‰ sunt scutite de TVA. În schimb, românii care cumpără bijuterii din aur doar cu scopul de a face investiții, vor plăti un TVA de 21% pentru acestea.  La vânzare, profitul din vânzarea aurului investițional (lingouri/monede) se impozitează cu 16%, aplicat diferenței dintre prețul de vânzare și cel de achiziție pentru aurul investițional.

DailyBusiness
SUA accelerează dominația spațială: Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Promisiunea făcută public de Mircea Lucescu la construirea noului stadion Dinamo: “Să îi dea Dumnezeu sănătate şi după Mondial să îşi poată onora cuvântul!”
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil