Descoperire ULUITOARE în Mongolia: au trei GHEARE ENORME

Descoperire uluitoare. O colonie de dinozauri din genul therizinosaurilor, ce conţine cel puţin 17 cuiburi cu ouă, a fost descoperită în Mongolia, în deşertul Gobi, conform LiveScience.com.
Romania TV
05 nov. 2013, 21:00
Descoperire ULUITOARE în Mongolia: au trei GHEARE ENORME

„Nu doar că este cea mai mare colonie de teropode nonaviare, dar este şi cel mai bine documentat sit paleontologic”, a declarat Yoshitsugu Kobayashi, paleontolog specializat în vertebrate de la Universitatea din Hokkaido, Japonia, prezentând descoperirea cu ocazia celei de-a 73-a Conferinţe Anuale a Societăţii pentru Paleontologia Vertebratelor, conferinţă desfăşurată la Los Angeles.

Această descoperire indică faptul că aceste teropode de dimensiuni relativ mici, comparativ cu alţi reprezentanţi ai grupului, erau nişte animale cu un comportament social.

Therizinosaurii, animale care au trăit în urmă cu 70 de milioane de ani, aveau un trunchi şi un abdomen de dimensiuni mari, picioare scurte şi îndesate, un gât lung şi capul prevăzut cu un cioc, asemănător celui de broască ţestoasă. Un exemplar adult ajungea la greutatea de aproximativ 100 de kilograme.

Deşi sunt membri ai grupului teropodelor, un grup de dinozauri carnivori din care face parte şi temutul Tyrannosaurus rex, aceşti dinozauri erau ierbivori. O altă caracteristică a acestor animale este aceea că au trei gheare enorme de la membrele anterioare, ce erau probabil folosite pentru a apuca şi rupe crengi.

Citeşte şi: Descoperire rară în Portugalia: Cuiburi pline cu coji de ouă de dinozaur

Kobayashi şi colegii săi au descoperit un prim cuib de therizinosauri în sud-estul Mongoliei în 2011. În ultima zi a unei expediţii ştiinţifice ei au hotărât să părăsească situl în care au excavat, un sit în care se aflau predominant rămăşiţe de therizinosauri şi au aruncat o privire la un alt pat fosilier aflat în apropiere. ‘Nu au fost extrase multe fosile din această formaţiune, aşa că nu ne aşteptam să găsim ceva deosebit’, a explicat Kobayashi pentru LiveScience.

În cele din urmă, spre seară, unul dintre membrii grupului a identificat o coajă de ou şi, în urma săpăturilor echipa a descoperit un întreg cuib. Potrivit Agerpres, investigaţiile ulterioare au dus la descoperirea altor 4 cuiburi în apropierea primului. În anul următor, când au revenit în sit, paleontologii au reuşit să identifice un total de 17 cuiburi în care se aflau 75 de ouă de therizinosauri.

Ouăle sunt rotunde şi au un diametru de aproximativ 13 centimetri. Din păcate, nu s-au găsit şi embrioni de dinozaur, iar după analiza rămăşiţelor, paleontologii au ajuns la concluzia că majoritatea puilor erau deja eclozaţi. Această descoperire indică faptul că dinozaurii din această specie aveau un comportament social, îşi depuneau ouăle unii lângă alţii şi apoi probabil că făceau de pază cu schimbul pentru a le feri de prădători.

Citeşte şi: Sute de ouă fosilizate de dinozaur, descoperite în nord-estul Spaniei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT